Câți bani pot câștiga Lipova, Sebișul și UTA dacă ajung în fazele superioare ale Cupei României?

Membrii Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal au decis în şedinţa de marţi, 29 august 2017, să schimbe modalitatea de distribuire a banilor începând cu acest nou sezon al Cupei României, ediţia 2017-2018. Astfel, premierea echipelor participante în competiţie va începe din faza a 4-a, adică odată cu intrarea în Cupă a echipelor din Liga 2. Până acum, FRF începea premierea din şaisprezecimi, adică atunci când intrau în competiţie cluburile din Liga 1. Suma totală a premiilor din această ediţie se ridică la 702.000 de euro.

„Aprobă cu unanimitate de voturi modalitatea de distribuire a fondurilor de premiere aferente Cupei României, ediţia 2017 – 2018, suma totală a premiilor va fi de 702.000 de euro. (Pentru prima oară premierea se face de la faza a IV-a a competiţiei)„, a anunţat ieri FRF după şedinţa CEx.

Potrivit informaţiilor Liga2.ro, echipele care vor participa în faza a 4-a a acestei noi ediţii a Cupei României, care şi-a consumat deja două tururi, vor fi premiaţi în funcţie de ce rezultat obţin. O victorie în turul 4 le va aduce în conturi 3.000 de euro, în timp ce pierzătoarea va încasa doar 1.000 de euro.

Premierea pentru fazele următoare creşte. În 16-imi se va plăti 5.000 de euro pentru câştigătoare, respectiv 3.000 de euro pentru învinsă. În optimi se achită 6.000 pentru calificată şi 4.000 pentru eliminată.

Din turul 2 s-au calificat mai departe următoarele echipe: Petrolul Ploieşti, Unirea Slobozia, CNS Cetate Deva, CSM Roman, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, CSM Focşani, Zimbrul Slobozia Conachi, Sporting Lieşti, Olimpia Râmnicu Sărat, Agricola Borcea, Înainte Modelu, AFCM Alexandria, Sporting Roşiori, Flacăra Moreni, ACS Şirineasa, Şoimii Lipova, Voinţa Biled, Naţional Sebiş, AFC Fotbal Comuna Recea, Unirea Alba Iulia, Industria Galda, Unirea Cristuru Secuiesc, Olimpic Cetate Râşnov, Aerostar Bacău, Delta Dobrogea Tulcea, Performanţa Ighiu, Universitatea Cluj, Sănătatea Cluj şi ACSO Filiaşi, acestea şase din urmă obţinând-o la „masa verde”.

În faza a 3-a a Cupei României, la care vor participa cele 29 de echipe calificate din faza a 3-a plus cinci echipe participante în ediţia precedentă a Ligii 3 şi două echipe participante în ediţia precedentă a Ligii 2, este programată să aibă loc miercuri, 13 septembrie 2017.

Din faza a 4-a intră în competiţie toate echipele participante în actualul sezon al Ligii 2, între care și UTA.

Datele de disputare ale următoarelor runde ale ediţiei 2016-2017 a Cupei României, faza naţională:

Faza a III-a: 13 septembrie 2017

Faza a IV-a: 4 octombrie 2017

Şaisprezecimi de finală: 25 octombrie 2017

Optimi de finală: 29 noiembrie 2017

Sferturi de finală: 28 februarie 2018

Semifinale (tur): 18 aprilie 2018

Semifinale (retur): 9 mai 2018

Finala: 27 mai 2018

Sursa: liga2.ro

0
0

Articolul Câți bani pot câștiga Lipova, Sebișul și UTA dacă ajung în fazele superioare ale Cupei României? apare prima dată în sportarad 2017.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*