CDC: Persoanele vaccinate complet nu mai trebuie să respecte distanțarea fizică

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor și-a actualizat recomandările privind COVID-19, afirmând că persoanele vaccinate complet nu mai trebuie să se distanțeze fizic de ceilalți, relatează Insider, potrivit Hotnews. Orice persoană care a fost vaccinată complet poate participa la activități desfășurate în interior sau în aer liber, mari sau restrânse, fără să poarte o mască sau să se distanțeze fizic. Dacă ești vaccinat complet poți începe să faci lucrurile pe care ai încetat să le faci din cauza pandemiei”, a declarat directorul CDC, Rochelle Walensky, în cadrul unei conferințe de presă.
O persoană este considerată vaccinată complet la două săptămâni după administrarea celei de-a doua doze a vaccinurilor Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca și la două săptămâni după administrarea dozei unice a vaccinului dezvoltat de Johnson & Johnson.
Ultima recomandare a CDC arată cât de încrezătoare sunt autoritățile americane în eficacitatea vaccinurilor de a opri pandemia.
CDC afirmă însă că persoanele care nu sunt vaccinate complet ar trebui să poarte în continuare măști de protecție și să respecte distanțarea fizică, în special în spațiile interioare, pentru a se proteja pe ei și cei din jurul lor.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*