Ce alegem? Între un mare nimic, programul Boldea, sau strategii elaborate, programul Buciu

Claudiu BuciuCampania electorală pentru alegerile locale, ediția 2020 este aproape de sfârșit. Zilele următoare, calendarul include, după tipărirea listelor electorale permanente și a copiilor de pe listele electorale complementare (25 septembrie), încheierea campaniei electorale, la 26 septembrie, ora 07.00. Urmează la 27 septembrie, ora 07.00 – începerea procesului de vot pentru alegerile locale 2020 și în aceeași zi, 27 septembrie, la ora 21.00 – închiderea urnelor de vot. Rezultatele finale le vom ști în 28 septembrie, după numărarea voturilor, când se va face încheierea proceselor-verbale, întocmirea dosarelor cu rezultatele votării și predarea lor către biroul electoral de circumscripție.

Campania electorală din acest an a fost una total atipică, desfășurându-se aproape exclusiv în mediul on-line, unde candidații au postat mesaje, interviuri și clipuri video. Alături de internet, unde anonimatul a permis unele ieșiri mai puțin ”sportive”, afișele și pliantele de campanie au făcut și ele parte din peisajul alegerilor. Competitorii au încercat să sintetizeze în câteva cuvinte esența mesajului electoral, prin sloganuri noi sau care au mai fost vehiculate și în trecut, iar fotografiile au fost astfel alese încât să îi prezinte în ipostaza dorită – încrezători, deschiși, dornici de acțiune, hotărâți sau, pur și simplu, de partea omului de rând.

Din multitudinea de materiale electorale tipărite (unele inspirate, altele mai puțin atrăgătoare) am reținut un program realizat ca la carte, care se detașează, ca și calitate, mesaj și conținut, față de celelalte.

Este vorba despre programul echipei Partidului Național Liberal, singurul care atinge, pe 50 de pagini format A4, toate domeniile abordate în campanie, cu detalii, statistici și chiar includerea rezultatelor unor studii profesionist realizate, cum ar fi demografia Lugojului pe grupe de populație sau ”identificarea specializărilor care pot oferi elevilor o șansă mai mare de integrare pe piața locală a muncii”, piață aflată într-o dinamică rapidă de transformare.

Sunt abordate domenii precum educația, sistemul public de sănătate, infrastructura de apă-canal, curățenia, asistența socială, infrastructura rutieră și transportul public, sportul și activitățile recreative, cultura și artele frumoase, bugetul local, domeniul public, parcurile și zonele verzi, situația din localitățile aparținătoare Tapia și Măguri, activitatea Primăriei și, bineînțeles, prezentarea echipei PNL – ”Cine suntem?”.




Este singurul program în care partea de statistici și date prevalează în fața promisiunilor politice, care desigur nu lipsesc, dar care primesc astfel o bază reală, credibilă.

Este și aceasta o dovadă de respect pentru lugojeni, în condițiile în care actualul primar trece în pliantul său, la capitolul ”noi proiecte pentru modernizarea și dezvoltarea Lugojului”, finalizarea și darea în folosință a Bazinului acoperit, ”inaugurat” și în campania din 2016.

Desigur, fiecare candidat a fost liber să își construiască singur campania sau în strânsă colaborare cu o echipă de sfătuitori (staff), care și ei pot lua decizii mai bune sau mai proaste. Până la urmă, singurul lucru important este ca lugojenii să lase la o parte comoditatea și să se prezinte în număr cât mai mare la vot, pe data de 27 septembrie. Traiectoria pe care o va lua comunitatea noastră în următorii patru ani se decide aici și acum!

Articolul Ce alegem? Între un mare nimic, programul Boldea, sau strategii elaborate, programul Buciu apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*