Ce am învăţat după cutremurul din martie 1977?

41 de ani de la seismul care a ucis 39 de prahoveni

V. Stoica

Ce am învățat după producerea cutremurului din 4 martie 1977? Aceasta a fost o întrebare care a apărut, ieri, pe rețelele de socializare, la 41 de ani de la producerea ultimului mare seism care a avut loc în România și care, în Prahova, a ucis oameni, a distrus complet locuințe și a avariat multe alte mii.
Unul dintre parlamentarii de Prahova care au adus în atenție necesitatea revizuirii modului în care românii – cetățeni sau autorități – acționează în vederea reducerii riscurilor produse de un eventual cutremur major. Rodica Paraschiv, fost prefect de Prahova, actual deputat, a atras ieri atenția asupra acestor probleme reale: “4 Martie 1977 a fost o zi neagră pentru România. 4 Martie 2018 și celelalte zile care vor urma sunt zile în care trebuie să conștientizăm pericolul neurmăririi comportării în timp a construcțiilor. Avem legislație, avem coduri, iar în Parlament sunt propuneri legislative de modificare a ordonanței de protecție antiseismică. Dar nu avem conștiința obligației de a pune în siguranță fondul construit și de a respecta legislația. Obligațiile nu sunt doar ale autorităților, sunt ale tuturor proprietarilor. Să construim fără autorizație, să nu respectăm documentațiile, să evităm obținerea avizelor, să căutam pseudo-proiectanți și constructori care nu sunt abilitați înseamnă că ne păcălim singuri și, mai mult decât atât, punem în pericol nu numai viața noastră, ci și pe a celor din jur. Poate nu e târziu să ne responsabilizăm. Să nu ne panicăm, dar să nu uităm: a fost o zi de 4 Martie care a lăsat în urmă clădiri distruse, familii îndoliate, durere”, a postat parlamentarul de Prahova Rodica Paraschiv pe pagina sa de facebook.
Într-adevăr, nu trebuie să uităm consecințele cutremurului din seara de 4 martie 1977. Conform informațiilor din Planul de analiză și acoperire a riscurilor al județului Prahova, ediția a VII-a, în urma cutremurului din martie 1977 s-au înregistrat în județ 39 de morți, 335 de răniți, 4846 de sinistrați. Au fost, de asemenea, înregistrate pagube materiale importante, fiind distruse 26 de clădiri publice, alte 228 de imobile în care își desfășurau activitatea diverse instituții fiind avariate.
Cele mai mari probleme au fost însă la persoane particulare, 416 locuințe fiind distruse în Prahova, iar alte 5.648 – avariate. Distrugerile cele mai mari au fost înregistrate în Ploiești, Câmpina, Plopeni, Boldești-Scăeni, Mizil și Vălenii de Munte.
Potrivit sursei citate, datele statistice arată că periodicitatea cutremurelor mari în zona Vrancea este de circa 100 de ani, cu trei vârfuri de seismicitate, în general, așa cum s-a petrecut secolul trecut în anii 1940, 1977 și 1986.
De la cutremurul din 4 martie 1977, care a avut 7,2 grade pe scara Richter, au trecut deja 41 de ani.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*