Ce te-ai face cerule dacă eu n-aş fi cu ochii pe tine?

Lucian Avramescu

Ce te-ai face cerule dacă eu n-aş fi cu ochii pe tine?

Ce te-ai face cerule dacă eu n-aș fi cu ochii pe tine
Așa-i că ai cădea ca un tavan vechi?

Să nu cazi, de-aia stau pironit cu ochii mei doi
Din zori și până mai ales noaptea
Când stelele tale prind să se prăbușească
Una câte una și chiar una câte două
Și atunci cică ar muri iubirile
Iar eu mă împotrivesc să moară iubirile
Fiindcă prea mult le-am iubit pe iubiri
Și ar fi păcat să se prăpădească chiar acum
Când tu cerule te-ai șubrezit niţel pe la colţuri
Și doar stâlpii ochilor mei te mai ţin sus
Unde tropăie îngerii

Ce mai fac eu? Precum vezi, mă ocup, fără voce,
Fiindcă mi-a luat-o unul care stă deasupra ta
Ori altul care stă dedesubtul tău
Și e vesel tare că mi-a închis gura
Și așa infirm am puterea să te ţin pe tine acolo sus
Călărit de îngeri, fiindcă îngeriţele au rămas aici,
Cu mine, pe salteaua de ploi și de nea și de vânt a pământului

Aș mai face eu multe prea-azuriule și prea-albastrule de mov ce ești
Dar tare mi-e teamă că părăsindu-te o clipă cu ochii
Crapi ca un tavan la cutremur
Ca o pojghiţă de gheaţă la malul lui Dumnezeu
Și ar fi păcat fiindcă tare m-am chinuit să vă fac
Și s-ar scutura toate merele tale în ţărână
Și îngerii ar cădea fără aripi
Și chiar cel atoatestăpânitor s-ar prăbuși

Stai fără teamă cerule fiindcă eu sunt cu ochii pe tine

2 septembrie 2020, Sângeru

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*