Cebotari – prezentat oficial

Deşi de “semnătura” sa se ştia de câteva zile, portarul Nicolai Cebotari a fost prezantat de-abia ieri în tabăra „galben-albastră”, el semnând, cu FC Petrolul Ploiești un angajament valabil până la finalul acestui sezon, cu opțiune de prelungire în cazul promovării.
În vârstă de 23 ani, Cebotari (1.84 metri) s-a născut la Chișinău, având și cetățenie română, iar ultima parte a junioratului a făcut-o în Portugalia, la Leiria. De acolo a trecut, pentru o scurtă perioadă, în 2017, la gruparea bulgară Botev Vratsa, fără să prindă minute oficiale la echipele de seniori, după care a revenit în țara natală, la FC Sfântul Gheorghe.
După o primă experiență în România, la Farul Constanța, a fost transferat, în 2018, de către Sheriff Tiraspol și, mai apoi, împrumutat la FC Sfântul Gheorghe, formație pentru care a fost titular în ultimele două stagiuni ale primului eșalon din Republica Moldova. Cu selecții la reprezentativele de juniori și „U21” ale țării sale, Cebotari a făcut parte, la începutul acestei luni, din lotul naționalei de seniori a Moldovei pentru meciurile cu Kosovo și Slovenia, din cadrul UEFA Nations League, fiind rezervă la ambele întâlniri.
Recent, noul goalkeeper al formației ploieştene a fost desemnat cel mai bun jucător al partidei dintre Shakhtior Soligorsk (Belarus) și FC Sf. Gheorghe, contând pentru turul întâi preliminar al Europa League. Moldovenii s-au calificat după loviturile de departajare, Cebotari reușind să pareze unul dintre penaltiurile executate de către gazde, venirea sa punând o presiune suplimentară pe Cezar Lungu, care devine al treilea portar din lotul ploieştenilor şi este foarte posibil să plece, până la urmă, colega de eşalon Concordia Chiajna fiind interesată de serviciile sale.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*