”Cehia” a câștigat turneul Mini Euro de pe Arena Națională

Echipa Școlii generale ”Pia Brătianu”, care a împrumutat numele Cehiei la Turneul Mini EURO, a câștigat finala de pe Arena Națională în fața Spaniei (Școala generală nr. 4) cu scorul de 2–1.

Turneul Mini EURO, organizat de Primăria Municipiului București și Federația Română de Fotbal pentru elevii U10 din București, s-a desfășurat în perioada 24 – 26 mai în Complexul Arena Națională. Fazele finale ale acestuia s-au jucat chiar pe gazonul Arenei Naționale. La Mini EURO au participat 24 de echipe, cu numele a 24 de țări europene, simulând formatul turneului final care va fi găzduit anul viitor de 12 orașe europene, printre care și București.

Pe stadionul unde peste un an se vor desfășura patru meciuri ale EURO 2020 s-au jucat semifinalele și finalele Turneului Mini EURO. În finala mică, Germania (Școala generală ”Ferdinand I”) a învins Olanda (selecționată a Companiei Municipale pentru Sport) cu scorul de 7–2. Finala mare a fost mult mai echilibrată și, după un meci spectaculos, transmis în direct și pe YouTube FRF TV, Cehia (Școala generală ”Pia Brătianu”) a trecut cu 2–1 de Spania (Școala generală nr. 4).

Echipele finaliste au fost felicitate și încurajate de ambasadorii EURO 2020 Gabriela Szabo și Dorinel Munteanu și de Starul EURO Lucian Sănmărtean la începutul fiecărui meci. La final, fostele mari glorii sportive ale României le-au pus de gât micilor fotbaliști medaliile de aur, argint și bronz. FRF a oferit campionilor bilete de meci la partida din preliminariile EURO 2020 România – Spania și tuturor celor 240 de participanți câte un echipament de joc inscripționat cu ”Cupa României”.

Atmosfera de sărbătoare a unei mari competiții a fost întreținută de Skillzy, mascota oficială a EURO 2020. Skillzy i-a încântat pe copii cu trucurile de free-styling și a făcut sute de fotografii împreună cu ei. El i-a îndemnat pe părinții copiilor să cumpere bilete la EURO 2020 pentru a fi împreună cu ei martorii marii sărbători fotbalistice de anul viitor. Biletele se pot procura în perioada 12 iunie – 12 iulie 2019 de pe website-ul www.euro2020.com/tickets.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*