Cei mai defavorizaţi ploieşteni vor primi produse alimentare

N. D.

Primăria Ploiești, prin Administrația Serviciilor Sociale Comunitare, a anunțat că o anumită categorie de ploieșteni va primi ajutoare europene finanțate din Fondul de ajutor European destinat celor mai defavorizate persoane , în perioada 5 aprilie – 7 mai 2021, constând în produse alimentare.
Categoriile de beneficiari sunt membrii familiilor și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, dar și cei care primesc alocație pentru susținerea familiei.
Fiecare beneficiar primește o cutie care va conține următoarele produse: 5 kg de făină, 4 kg de mălai, două cutii de paste făinoase, 4 litri de ulei, 2 kg de zahăr, 4 kg de orez, cinci conserve cu carne de vită și trei de porc, cinci cutii cu pateu de ficat de porc, două borcane de compot de fructe și două cu gem de fructe.
Cutiile cu produsele menționate se vor ridica, în baza actului de identitate (în original), de la Cantina Socială din Ploiești, strada Mihai Bravu nr.231, după următorul program: luni – joi, între orele 08.30-16.00; vineri, între orele 08.30-14.00.
Persoanele beneficiare vor primi invitații care vor cuprinde informații cu privire la perioada distribuirii, intervalul orar, locul, precum și documentele în baza cărora vor ridica produsele.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*