Cele mai proaspete divizionare terțe arădene se duelează în runda inaugurală! Huțanu: „Pecica – ușor favorită” v.s. Wild: „Curticiul – echipa mai omogenă”

Sorții au vrut ca ediția 2021-2022 a Ligii a 3-a să înceapă cu două derby-uri arădene. De altfel, era de anticipat din moment ce seria a 8-a e bicoloră, Arad – Timiș, iar sâmbătă se joacă fotbal la Curtici și Cermei. La Graniță ajunge Progresul Pecica, iar în Țara Sămădăilor, Crișul Chișineu Criș.

Nou promovata curticeană formează, probabil, cea mai experimentată formație din serie, dar are, evident, și „elemente” tinere, obligatorii la nivelul eșalonului terț. De altfel, juniorii Miclean, Puta, Cleuța, Andrieș, Popescu, Moldovan și Lolea reprezintă marea parte a achizițiilor făcute de „Fronti” , care i-a mai adus și pe Burlă de la Ineu și Pavel, de la Crișul și l-a „repatriat” pe Prică. Petrică Huțanu (36 ani) a fotbalistul care a simțit bucuria ultimelor două promovări în Liga 3-a a unei echipe arădene, precedenta fiind chiar în culorile adversarului de sâmbătă seara. „Au fost doi ani frumoși la Pecica, terminați cu o promovare meritată în Liga 3-a, dar eu nu am mai putut ține ritmul pregătirii, ca să spun așa. Echipa făcea antrenamente zilnice, iar eu și soția mea așteaptam un copil atunci, plus serviciul. Dar, m-am despărțit prieten cu cei de acolo, așa că nu am nu știu ce ambiții în meciul cu ei. Sigur, voi da totul din mine dacă antrenorul mă va folosi, dar asta voi face în fiecare meci pe care-l voi juca la Curtici. Avem de îndeplinit un obiectiv, acela de a ne consolida poziția în Liga 3-a după promovare și cu multă muncă și stabilitatea care există la club eu zi că vom reuși. Se poate spune că Pecica poate fi considerată ușor favorită, fiind, din câte știu, se pregătesc mai des decât noi, au fost și într-un cantonament și cred că au echipă ceva mai tânără, lucru ce ar putea conta din punct de vedere fizic. În schimb noi, suntem mai experimentați, poate și mai omogeni și mai avem de partea noastră și publicul, care sperăm să vină în număr cât mai mare, la redebutul după atâția ani a Frontierei în Liga 3-a. Iar noi vom face tot posibilul să-i facem fericiți și la final să ne bucurăm de un rezultat bun”, a menționat Huțanu, care de-a lungul carierei a evoluat inclusiv la nivelul ligii secunde la FC Olt sau Șoimii Pîncota.

Progresul Pecica a schimbat liniile în această vară. Plecând de la venirea lui Sorin Bălu în locul lui Dan Stupar, formația „galben-albastră” a transferat câțiva fotbaliști timișoreni importanți la acest nivel, precum Telescu, Podină, Ștefan sau Enciu. Pregătirea a fost făcută ca la „carte”, în sensul că Progresul a fost singura formație arădeană ce a făcut și un cantonament, de o săptămână, la Hațeg. Acolo, Bălu, Telescu, Țapoș și Bănățan și-au stors elevii, care nu au prea putut sta în ghete în amicale. De altfel, pecicanii nu au câștigat niciun test estival, au părăsit și Cupa României după duelul de la Periam, așa că toate gândurile se îndreaptă spre campionat. „Sigur, cartea noastră de vizită din amicale nu este prea bună, dar asta numai din punct de vedere al rezultatelor. În general, am făcut meciuri bune, dar ne-am cam jucat ocaziile și în apărare nu am fost prea concentrați. După cantonament nu am prea avut nici prospețime, dar acum e cu totul altceva. Domnul profesor Bălu ne-a și scos amicalul de sâmbăta trecută, preferând să pregătească cât mai bine meciul de la Curtici. Întâlnim o echipă mai omogenă decât noi, căci au rămas cam în formula în care au promovat, pe când noi am schimbat mai mult de jumătate din lot și suntem în plin proces de omogenizare. Dar, venind fotbaliști de valoare și de caracter, cu experiență, ne este mai ușor să ne legăm între noi și să arătăm deja ca o adevărată echipă. Va fi un meci interesant, deschis oricărui rezultat, care nu cred că va semăna prea mult cu acel 0-0 de acum trei săptămâni, din amical. Acum se va juca pe puncte, ambele echipe vor dori să debuteze cu dreptul în noul campionat, cred că spectatorii vor asista la un meci frumos. Sper și cred că vom găsi antidotul pentru jocul lor și mai ales pentru plusul pe care-l vor aduce în joc fotbaliștii lor de mare experiență, precum Calvin, Gligor, Varga sau Huțanu. Avem armele noastre, le încărcăm și mergem la luptă”, spune Ewald Wild, fundașul de 28 de ani care începe cel de-al șaselea sezon la Progresul, fiind al doilea cel mai vechi fotbalist al „galben-albaștrilor”, după căpitanul Arsene.

Curticeanul Alin Mihai e singurul fotbalist indisponibil din cele două garnituri.

Formații probabile:

Curtici: Mucha – Cleuță, Calvin, Gligor, Puta – Al. Pavel – Moldovan, N. Varga, Avrămuțiu, Huțanu – Burlă.

Pecica: Zamfir – Tambor, Telescu, Wild, Podină – Ștefan, Oancia, Arsene, Onișor – Enciu, Capătă.

0
0

Articolul Cele mai proaspete divizionare terțe arădene se duelează în runda inaugurală! Huțanu: „Pecica – ușor favorită” v.s. Wild: „Curticiul – echipa mai omogenă” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*