Centrul Național de Pregătire Timișoara, remiză în Oltenia după ce conduce

Juniorii Centrului Național de Pregătire Timișoara nu se dezmint, înscriind pentru a doua deplasare consecutivă și îmbogățindu-și zestrea în turul sezonului de debut la nivelul divizionar al seniorilor: 1-1 (1-1) în meciul jucat de la ora 17 la Ișalnița, lângă Craiova, în etapa a VI-a din Seria a IV-a în Liga 3.

Juniorii Centrului Național de Pregătire, prime 4 deplasări între seniorii divizionari din C4: 1 1 2 2-4 4 puncte

 

Vlad Chera, marcator și săptămâna trecută spre finalul deplasării victorioase la Jimbolia, 0-1 cu CS Nuova Mama Mia, a deschis scorul și astăzi împotriva doljenilor de la ACSO Filiași, finalizând printr-un șut din careu o acțiune colectivă, din centrarea lui Șimăndan. Era minutul 31 iar gruparea olteană, care dispunea cu 3-0 de CS Nuova Mama Mia în primul și unicul meci de până acum pe teren propriu, încasa în premieră un gol acasă în noua campanie din C4.

Despărțite fiind în ierarhie de un singur punct, doljenii cu 7 la activ iar juniorii de 2000 și 2001 ai ”Centrului” cu 6 din două victorii în precedentele 4 apariții, oponentele disputei de la Ișalnița n-au putut fi în cele din urmă departajate pe tabela de marcaj, 1-1 consemnat deja la pauză. Astfel, atât ACSO cât și formația juvenilă și-au păstrat media de câte un gol marcat pe meci și după cea de-a cincea apariție.

Pentru ACSO Filiași, depășită cu 1-0 în etapa trecută la Petroșani de liderul neînvins ACS Șirineasa, a fost totodată și doar al doilea gol primit în acest campionat, primul încasându-l așadar abia în runda a V-a, în județul Hunedoara.

Pentru juniorii instruiți de Cristi Petcu în echipa Centrului Național de Pregătire a fost în schimb cea de-a treia deplasare la rând în seria vestică, respectiv a patra din 5 apariții, în secvența 2-0 pentru CS U Craiova SA 2 în Oltenia, 1-0 pe final pentru CSM Școlar la Reșița și 0-1 victorios la Jimbolia.

Cristi Petcu a semnalat la final că ”am început slab meciul, mai ales în primele 30 de minute gazdele și-au creat 3 mari ocazii, ne-au dominat, dar a scos Dobre excelent, după care ușor, ușor ne-am revenit și am înscris. Am primit gol după o greșeală colectivă. În repriza a II-a am dominat jocul și ne-am creat ocazii de gol, am avut inițiativa, am jucat bine, dominându-i fizic în finalul de joc, când am avut mari ocazii ratate…”

ACSO Filiaşi – Centrul Naţional de Pregătire Timişoara 1-1: Cătălin Dinu (45) / Vlad Chera (31).

Fără Lazăr și Pițigoi, indisponibili, Centrul Național de Pregătire Timișoara a obținut al patrulea punct în deplasare în formula Dobre – Kovari, Țieranu, Coroiu, Stoianovici – Jurj, Casian (60, Bănceanu), Peter (60, Trip) – Chera, Burghele (90+1, Talpoș), Șimăndan (86, Popa).

Rezerve: Pădure – Goța și Pop.

Centrul Național de Pregătire va primi săptămâna viitoare vizita celor de la CSM Lugoj, vineri de la ora 15, în ceea ce va constitui doar a doua apariție acasă a juniorilor în acest campionat, după un 3-2 victorios cu ACS Ghiroda în etapa secundă, acum 4 săptămâni. Rezultatele zilei și programul rundei în curs precum și al celei viitoare, pe coloana clasamentelor.

The post Centrul Național de Pregătire Timișoara, remiză în Oltenia după ce conduce appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*