Cermeianii și-au asumat greșelile din tur și sunt convinși că vor juca și din vară în Liga 3-a! Bulza: „Avem un mix mai reușit de experiență și tinerețe”

Chiar dacă echipele din Chișineu Criș și Lipova sunt în frunte și au ca obiectiv ajungerea la barajele de promovare în eșalonul secund, o eventuală rămânere în Liga 3-a și pentru la anul nu ar fi o tragedie. În schimb, Gloria Lunca Teuz Cermei are o miză foarte importantă în evitarea locurilor ce ar readuce-o după 5 ani de zile în fotbalul județean. „Sămădăii” ocupă locul 8 după 10 partide în C8, cu doar 7 puncte acumulate și sunt serios amenințați cu retrogradarea.  Asta dacă vor fi pretendente la promovarea din Liga 4-a și mai ales dacă aceste eșaloane își vor relua meciurile în toate județele. Mai de voie, mai de nevoie, echipa „roș-albă” a schimbat 5-6 „elemente” la nivel de lot de jucători și speră să aibă un mai parcurs mai bun în stagiunea de primăvară. Sau cel puțin președintele Petre Bulza e optimist privind randamentul echipei sale

-Domnule Bulza, Cermeiul pune punct pregătirii de iarnă, care ar fi impresiile comparativ cu prima parte a sezonului?

-Ca de obicei, ne-am pregătit bine dat fiind restricțiile date legate de pandemia de COVID. Într-adevăr, strategia din vară poate a fost prea optimistă. Ne-am întinerit foarte mult, ne-a surprins seria scurtă de doar 10 echipe, nu au fost suficiente partide ca să crească și să câștige experiență cei tineri. De aici și clasarea noastră mai jos față de cum ne-am fi dorit. Dar, ne-am întărit, a venit la mijloc de tur Radu Popa, care a schimbat imediat fața echipei, iar acum cu experiența lui Sergiu Popa și a lui Florin Mateucă vom avea altă aborare a partidelor. A revenit și Victor Gârlea, un portar cu experiență, ne bazăm pe el. Din punctul nostru de vedere, și venirea lui Adrian Stoianovici, un junior U21 crescut de UTA este un lucru important pentru noi. El a jucat destule meciuri în tur în Liga 2-a, la Slobozia, sunt sigur că ne va ajuta. Bineînțeles, încredere avem și în Robert Ursoi, un alt junior al UTA-ei, dar ceva mai tânăr, născut în anul 2003. Până la urmă sunt achiziții necesare, cu atât mai mult cu cât ne-au plecat câțiva jucători: Ianc, Filip, Ciubotariu, Cocriș, Didier (n.a. Koula) și Werner.

-Care ar fi obiectivul echipei în cele opt partide din retur?

-E simplu, să câștigăm cât mai multe meciuri. Altfel, nu credem ca vor fi retrogradări pentru că la nivel de Liga a 4-a nu prea vor fi echipe care să-și permită să urce în Liga a 3-a. Asta, bineînțeles, dacă se vor organzia competiții județene. Sperăm sa vină vremuri mai bune, să intrăm în normalitate, credem că vom urca la mijlocul clasamentului. Avem un lot mai bun decât în tur, un mix mai reușit de experiență și tinerețe. Acest campionat este de trecere, vom acumula experiență și vom fi mai pregătiți pentru toamnă.

-Aveți dificultăți financiare legate de asigurarea protocolului medical aflat încă în vigoare în Liga 3-a?

-S-a tot vorbit de alte condiții, ceva mai ușor de respectat, în fotbalul semi-profesionist și amator, dar noi începem deja campionatul și am rămas cu protocolul vechi. Chiar mâine avem întâlniri la Arad cu conducerea Federației, sperăm să aflăm ceva noutăți și în această chestiune.

-La baza sportivă ați mai făcut ceva îmbunătățiri în această iarnă?

-Gazonul este întreținut, tăvălugit, se prezintă foarte bine. Tribuna a fost mărită cu 100 de locuri, avem acum 350 de scaune la tribuna centrală.

-Începeți anul cu un derby județean, după ce ați terminat și 2020 cu un altul, 1-1 cu Lipova…

-Începem la Pecica, este primul meci dintr-o serie grea de început. Dar, toate meciurile sunt grele, mai ales cu conjudețenele. Mai avem doar 8 etape în care să arătăm ce putem și am încredere că s-a muncit bine la Cermei în această iarnă. Pentru meciul cu Pecica va lipsi Denis Lazăr, pentru patru cartonașe galbene, Gruiescu mai lipsește două săptămâni ca să se pună pe picioare cu pregătirea fizică. Suntem alături de el în încercările prin care trece familia lui.

0
0

Articolul Cermeianii și-au asumat greșelile din tur și sunt convinși că vor juca și din vară în Liga 3-a! Bulza: „Avem un mix mai reușit de experiență și tinerețe” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*