Cermeiul a evitat supriza neplăcută pe terenul „lanternei”: „Nu am reușit să ne desprindem, am suferit și am avut emoții până în ultimul minut”

Gloria Lunca Teuz Cermei s-a impus destul de greu la Becicherecu Mic, în fața puștilor de 16-17 ani împrumutați de la ASU Poli aflați pe ultimul loc în clasament. Fortuna avea doar un punct în clasamentul seriei a VIII-a a Ligii a 3-a înainte de meciul de astăzi și i-a ținut în șah pe „sămădăi” timp de 77 de minute.

Luca Bodri a fost cel care pus lucrurile în ordine, după ce Jorza egalase, în minutul 37, reușita lui Radu Popa, din minutul 25. „După scor, este o victorie chinuită. Nu am reușit să ne desprindem așa cum credeam, la fel de bine putea să fie și o sincopă. Cu un suț pe poartă și un contraatac, adversarii puteau să ne egaleze, ceea ce nu lua nimeni în calcul înainte de meci. Am avut ocazii multe, mai bine zis, situații, pentru că nu am reușit să finalizăm. Am suferit și am avut emoții până în ultimul minut”, a spus Flavius Moisă, tânărul tehnician al Cermeiului.

Cu încă 3 puncte în clasament, cel puțin până mâine, cermeianii sunt egalii celor de la Periam la cota 17, dar gândurile lor sunt mai degrabă îndreptate spre cei de la Progresul Ezeriș. „Una peste alta, e bine că am luat 3 puncte, așteptăm meciul de mâine al celor de la Ezeriș, pe care apoi îi așteptăm la Cermei. Cu această ocazir, sperăm să ne desprindem de ultimele două locuri ce vor intra la barajul de menținere/ retrogradare în Liga a 3-a”, a adăugat Moisă.

Dacă primește și punctele de la Chișineu Criș, după „speța ambulanța”, cărășenii ar avea 11 puncte în clasament, iar mâine sunt ușor favoriți în disputa cu ACS Poli, de pe teren propriu.

0
0

Articolul Cermeiul a evitat supriza neplăcută pe terenul „lanternei”: „Nu am reușit să ne desprindem, am suferit și am avut emoții până în ultimul minut” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*