Cermeiul intră în Cupă cu un duel împotriva celor de la Lotus Băile Felix, fostă CSC Sânmartin!

Federația Română de Fotbal a făcut publice astăzi, 21 iulie 2021, meciurile primului tur al fazei naționale a Cupei României, ediția 2021-2022. Cele 41 de jocuri vor avea loc miercuri, 28 iulie 2021, de la ora 17:30.

În această fază se întâlnesc reprezentantele județene, nu însă din toate județene, fiindcă unele AJF-uri nu au organizat faza județeană a Cupei României sau nu au avut campionat în sezonul trecut și echipe care au au terminat în a doua parte a clasamentului în Liga 3-a.

Aradul e unul dintre județele care nu și-au ales o  câștigătoare a Cupei României și, prin urmare, doar Gloria Lunca Teuz Cermei, formație ce a terminat stagiunea trecută pe locul 8 în C8, intră în competiție încă din primul tur. Și o face cu un joc pe teren propriu cu  Lotus Băile Felix (fostă CSC Sânmartin).

Bihorenii terminaseră sezonul pe locul 5 în seria a 10-a a Ligii a 3-a și sunt antrenați de Gheorghe Ghiț. Pentru „roș-albaștrii” evoluează fotbaliști precum Cristi Oros, Claudiu Codoban, Salif Nogo sau Andrei Făgărășanu. Într-un prim meci amical al verii, Lotus Băile Felix a trecut cu 1-0 de Sportul Șimleu, după reușita lui Codoban. Interesant este că Lotus și Cermeiul au programat și un amical, pe 14 august, însă rămâne de văzut dacă se vor mai întâlni odată după partida de Cupă ce va fi programată peste o exact o săptămână, în Țara Sămădăilor.

În alte dueluri din vestul țării:

Armata Aurul Brad – CS Hunedoara

ACS Poli Timişoara – CSM Deva

ACS Nera Bozovici – Progresul Ezeriş

CS Universitatea de Vest din Timişoara – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii

Fortuna Becicherecu Mic – Avântul Periam

Foresta Tileagd – Luceafărul Oradea

Câștigătoarele acestor meciuri se vor califica în următoarea fază a Cupei României, a II-a, care este stabilită pentru ziua de 11 august 2021.

0
0

Articolul Cermeiul intră în Cupă cu un duel împotriva celor de la Lotus Băile Felix, fostă CSC Sânmartin! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*