Cezar Hantău, adeptul jocului dur – să curgă sânge!

S-a petrecut astăzi, la un meci de minihandbal, unde una dintre micile handbaliste a fost umplută de sânge, în urma unor agresiuni repetate și nesancționate de arbitri. Mai grav este că astfel de durități nu sunt de ieri, de azi, în handbalul juvenil din Capitală, dar oficialii din Asociația Municipală n-au timp să vorbească cu antrenorii care permit astfel de acțiuni, ba unii chiar le și recomandă.

La partida de minihandbal fete, dintre ACS Unirea Dobroești și Școala 80 o fetiță a fost lovită de mai multe ori, fără ca cineva să intervină. ”Am reclamat la masa oficială de 3-4 ori, i-am atras atenția și antrenorului de la Școala 80, care a ripostat, spunând să lăsăm jocul liber. Și exact când făceam o nouă reclamație la masa oficială, domnului Măndășescu, aud țipete din teren – mă întorc și-mi văd eleva plină de sânge și debusolată (n.n.se vede și în fotografie, cu mâinile pline de sânge, pentru că s-a șters la gură!), nu știa ce se petrece cu ea. Am decis imediat să-mi scot echipa de pe teren și să-mi asum toate riscurile. Eu, mai întâi de toate, trebuie să am grijă de aceste copile, este o mare responsabilitate să lucrezi cu copiii. După aceea, fac toate eforturile să-i atrag pe acești copii la sală, să practice acest sport – dacă la nivelul ăsta se întâmplă așa ceva, se sperie toți părinții și nu le mai permit copiilor să vină la sport. Dacă acest accident s-ar fi petrecut din întâmplare, nu aș fi reacționat așa dur, dar elevele mele au fost faultate în repetate rânduri, la același nivel de duritate – fără ca arbitri să sancționeze aceste durități. Nici n-aveau cum, de altfel, pentru că antrenorul de la Școala 80 a țipat la ei într-una, de săracii copii nu mai știau ce să fluiere. Au scăpat jocul din mână, s-a văzut asta. Cred că oricine ar fi fost în locul meu, ar fi procedat la fel – când îți vezi copilul plin de sânge, nu mai ții cont de nimic”, ne spunea antrenorul Unirii, Cosmin Țane.

Am vorbit și cu oficialul de la masă, Radu Măndășescu, un tip corect și priceput în ale handbalului, care mi-a confirmat varianta lui Țane. De la el am mai aflat și că antrenorul de la Școala 80 este Cezar Hantău, universitarul de la UNEFS, lectorul de la EHF, autor de cărți de handbal. Un astfel de pedagog, de om pregătit în domeniul sportului, promovează jocul dur, dus până la extrem.

Ce-ar mai fi de spus? Așteptăm și noi deciziile membrilor Comisiei de Disciplină, să vedem cât de profundă le este judecata.

Ionel Pană

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*