CFR Cluj, eliminată din Cupa României la penalty. Nistor, Păun şi Deac au ratat loviturile de la 11 metri

FC Botoşani şi CFR Cluj s-au întâlnit azi, 26 octombrie, pentru a disputa meciul din şaisprezecimile Cupei României. Echipa din Gruia a fost eliminată din Cupă la loviturile de departajare, 4-3. Omrani (42) şi Rodriguez (69) au marcat în cele 90 de minute.

După un început de meci cu ocazii la poarta lui Pap, Omrani a marcat cu o lovitură de cap, dar golul a fost anulat pe motiv că mingea a ieşit din teren în momentul centrării din banda stângă. După acest moment, ambele echipe au avut ocazii importante, dar scorul a fost deschis abia în minutul 42 de Omrani, după o centrare cu latul primită de la Coman, 0-1. Astfel, CFR a intrat în avantaj la vestiare.

CFR a început repriza a doua mai puternic, iar Omrani a putut majora scorul, dar Pap a fost la post. Rodriguez (69) a stabilit egalitatea pe tabelă, după un gol marcat dintr-o lovitură de cap, 1-1. Până la finalul celor 90 de minute regulamentare, ambele echipe s-au ,,jucat” cu ocaziile, nereuşind să marcheze. Astfel, meciul a ajuns în prelungiri, unde ocaziile au curs fără succes, ajungându-se la penalty.

1-2 Mureşan deschide seria loviturilor de departajare cu un gol

2-2 Târnovan marchează

2-2 Nistor ratează

3-2 Moruţan marchează, iar echipa din Botoşani e în avantaj

3-3 Omrani marchează

4-3 Rodriguez măreşte avantajul echipei sale

4-3 Şutul lui Păun este apărat de Pap

4-3 Bordeianu ratează şi el

4-3 Deac loveşte bara transversală, iar FC Botoşani e calificată în optimi

FC Botoşani

Au mai intrat: Burcă, Popa, Târşa, Moruţan. Antrenor: Costel Enache.

CFR Cluj

Au mai intrat: Păun, Nistor. Antrenor: Dan Petrescu.

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*