CFR Cluj încheie turul campionatului împotriva ultimei clasate. Petrescu: „Ar fi păcat ca jucătorii să-şi bată joc de munca lor în ultima etapă”

CFR Cluj va disputa, duminică, ultimul meci al turului sezonului regulat, feroviarii urmând să o întâlnească pe Juventus Bucureşti.

Va fi un duel între prima şi ultima clasată în ierarhia Ligii I, iar pentru antrenorul Dan Petrescu va fi şi cel mai dificil de până acum.

Chiar dacă Juventus nu a câştigat niciun meci până acum în campionat, tehnicianul clujenilor se teme de o eventuală relaxare a elevilor săi.

„Poate în minţile jucătorilor, a presei, acest meci e considerat unul uşor, nu şi pentru mine însă. Juventus trebuia să aibă cel puţin şase puncte în plus, dar în fotbal dacă nu ai noroc, nu ai nici rezultate. Cel mai mare avantaj pentru ei e că nu au presiune, toată fiind pe noi. Le-am spus jucătorilor că e păcat de munca făcută până acum ca la ultimul joc să-şi bată joc de ea. Mie mai frică îmi e de astfel de meciuri decât cu cele cu Steaua, Dinamo sau Craiova. Sper să le transmit şi jucătorilor această stare şi să nu ne relaxăm deloc”, a spus Dan Petrescu, înaintea ultimului meci al turului.

CFR Cluj-Juventus Bucureşti se va disputa duminică, de la ora 18:00.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*