CFR Cluj va juca în 13 iulie primul meci din Liga 1. Feroviarii au câştigat un amical şi au făcut două transferuri

foto: cfr1907cluj

Zi plină pentru CFR Cluj.

Campioana României şi-a aflat, mai întâi, programul competiţional în noul sezon al Ligii 1, după care a câştigat amicalul cu Mlada Boleslav şi a făcut două transferuri.

Feroviarii vor debuta în campionat pe 13 iulie, de la ora 21:00, pe teren propriu cu Poli Iaşi, după care în 20 iulie, tot de la aceeaşi oră, va juca în deplasare cu Clinceniul. După ce a aflat programul Ligii 1, alb-vişiniii au făcut şi două transferuri.

Mijlocaşul francez Michael Pereira a venit de la Malatyaspor şi a ajuns în cantonamentul din Austria, acolo unde este aşteptat în următoarele zile şi un alt mijlocaş, Yacouba Sylla, din Mali. Fostul jucător al norvegienilor de la Stromsgodset, 28 de ani, ar urma să semneze luni cu ardelenii, potrivit celor de la fanatik.ro.

Clujenii au jucat şi un meci amical astăzi, câştigat cu 1-0 în faţa cehilor de la Mlada Boleslav. Andrei Burcă a fost singurul marcator al meciului, acesta reuşind să înscrie în prima repriză.

Campioana va juca ultimul amical chiar mâine, cu Sparta Praga, înainte cu o săptămână de Supercupa României.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*