CFR Cluj va juca un amical sâmbătă. Clubul a pregătit pachete speciale pentru play-off şi a anunţat preţul biletelor la meciul cu FCSB

CFR Cluj a fost una dintre echipele care s-au opus amânării primei etape din play-off, însă până la urmă a trebuit să accepte decizia LPF.

Pentru a rămâne în ritm de meci, ardelenii vor disputa un joc amical sâmbătă după-amiază, chiar pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”. Adversarul clujenilor va fi Luceafărul Oradea, jocul va începe la ora 15:00, iar intrarea spectatorilor va fi liberă.

Oficialii alb-vişiniilor au pregătit, pe de altă parte, un pachet special de bilete pentru toate cele cinci meciuri din play-off, de pe teren propriu. Preţul unui astfel de pachet, care îi permite unui suporter să asiste la toate jocurile din Gruia, pleacă de la 70 de lei, în condiţiile în care cel mai ieftin bilet la meciul cu FCSB costă 20 de lei.

De altfel, reprezentanţii CFR-ului au anunţat preţurile biletelor şi la celelalte patru meciuri din play-off, doar la cel cu FCSB acestea fiind mai scumpe. Detalii despre oferta pregătită fanilor poti fi văzute AICI.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*