Chiajna a remizat pe Cluj Arena şi a luat primul punct în luna octombrie

Aproape o lună a durat seceta de puncte a grupării ilfovene, care nu mai câştigase puncte de la victoria cu Pandurii Lignitul, din 19 septembrie.

Prologul rundei a opta din eşalonul secund s-a disputat vineri la Cluj-Napoca, acolo unde U a primit vizita celor de la Concordia Chiajna. Sosirea lui Costel Enache pe banca clujeană a schimbat parcursul echipei, invincibilă în mandatul noului tehnician.

Meciul de vineri a prelungit seria fără eşec a Universităţii, scorul final fiind egal, 1-1, ambele reuşite venind după pauză. Golgheterul Llullaku a ajuns la patru reuşite pentru Concordia Chiajna, după ce a deschis scorul în minutul 52. Egalarea a venit 20 de minute mai târziu, când juniorul Mâneran a punctat, bifând astfel al doilea meci consecutiv cu meci marcat, după ce şi-a trecut numele pe lista marcatorilor şi în runda anterioară.

Veteranul căpitan al gazdelor, Gabi Tamaş, şi-a salvat echipa de la eşec cu trei minute înainte de expirarea timpului regulamentar de joc, după ce a scos o minge din faţa porţii, după o eroare a lui Muţiu.

Pentru ilfoveni, punctul de pe Cluj Arena a venit ca o gură de aer, întrerupând o serie de trei eşecuri consecutive în campionat, ultimul chiar pe teren propriu cu CS Mioveni.

Jebari a revenit la Csikszereda

Săptămâna în curs a mai adus o serie de noutăţi în rândul echipelor din eşalonul secund. Astfel, Ripensia l-a legitimat în sfârşit pe sârbul Lalic, venit de la Alfa Modrica, în timp ce AFK Csikszereda l-a readus pe spaniolo-marocanul Jebari, rămas liber în vară după o scurtă aventură în tricoul celor de la UTA Arad.

Iată programul şi rezultatele rundei a opta, cu roşu fiind trecute meciurile televizate:

16.10.2020, ora 18:00
AS FC Universitatea Cluj – CS Concordia Chiajna 1-1 (0-0) (foto)
Denis Mâneran (72) / Azdren Llullaku (52)

17.10.2020, ora 11:00
Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu
AFC Ripensia Timișoara – FC Metaloglobus Bucureşti
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – AFC Unirea 04 Slobozia
AFC Dunărea 2005 Călăraşi – SCM Gloria Buzău
ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – ACS ASU Politehnica Timișoara
CSM Slatina – CS Aerostar Bacău

17.10.2020, ora 12:00
AFC Farul Constanţa – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele

18.10.2020, ora 14:30
ACS Fotbal Comuna Recea – FC Petrolul Ploieşti

29.10.2020
Fotbal Club Rapid – CS Mioveni

 

Articol scris de Mihai ANDRIEŞ

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*