China acuză liderii G7 de calomnii și denunță „intențiile sinistre” ale unor țări

• Declaraţie comună a liderilor NATO: China prezintă „provocări sistemice” la adresa ordinii internaţionale

Ieri, China a denunţat o declaraţie a liderilor Grupului celor Şapte în care Beijingul a fost criticat cu privire la o serie de probleme, precizând că este un amestec grav în afacerile interne ale ţării, relatează Reuters și News.ro, potrivit Hotnews.
Liderii G7 au cerut duminică Chinei să respecte drepturile omului în regiunea musulmană Xinjinag, să păstreze un grad înalt de autonomie în Hong Kong şi a subliniat importanţa păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwanului – toate, probleme extrem de sensibile pentru Beijing.
Ambasada Chinei de la Londra a transmis că este extrem de nemulţumită şi se opune cu hotărâre la menţiunile despre Xinjiang, Hong Kong şi Taiwan care distorsionează faptele şi prezintă „intenţii sinistre ale câtorva ţări precum Statele Unite”.
„Nu trebuie intervenit în afacerile interne ale Chinei, reputaţia Chinei nu trebuie calomniată şi interesele Chinei nu trebuie încălcate”, se arată în declaraţie.
„Ne vom apăra hotărât suveranitatea naţională, securitatea şi interesele de dezvoltare, şi vom riposta la tot felul de nedreptăţi şi încălcări impuse Chinei”.
Consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a afirmat că declaraţia de duminică de la G7 este o mişcare semnificativă pentru grup, în timp ce liderii s-au adunat în jurul nevoii de a „contracara şi de a concura” cu China pentru provocări care variază de la protejarea democraţiei până la cursa tehnologică.
Ambasada Chinei a transmis că G7 ar trebui să facă mai multe lucruri care să conducă la promovarea cooperării internaţionale în loc să creeze artificial confruntări şi fricţiuni.
Pe de altă parte, ambiţiile şi comportamentul Chinei reprezintă „provocări sistemice la adresa ordinii internaţionale bazate pe reguli”, au afirmat liderii NATO într-o declaraţie comună semnată ieri, înainte de începerea summituluide la Bruxelles, potrivit unor surse DPA citate de Agerpres. ”Suntem îngrijoraţi de astfel de politici coercitive care sunt în contrast cu valorile fundamentale” (ale NATO), se spune în declaraţie, subliniind capacităţile nucleare în creştere ale Chinei şi cooperarea dintre Beijing şi Moscova.
Este pentru prima dată când liderii NATO au adoptat în mod colectiv o poziţie atât de fermă faţă de China. Declaraţia NATO urmează mesajului similar semnat la summitul Grupului celor Şapte (G7) din Marea Britanie, unde principalele naţiuni industrializate s-au angajat să adopte o poziţie mai fermă faţă de China.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*