Ciclişti prahoveni, pe podium în Cupa României la ciclocros înaintea etapei finale

Petre Apostol

După cea de-a treia etapă din Cupa României la ciclocros (Lunca Timişului), competiţie aflată la prima ediţie, organizată sub egida Federaţiei Române de Ciclism, trei sportivi prahoveni se situează pe podiumul clasamentelor generale.
În ierarhia generală provizorie la juniori, Valentin Vasiloiu, de la CS Petrolul Ploieşti, se situează pe a doua poziţie, cu 150 de puncte, fiind singurul prahovean care a reuşit să câştige o etapă la categoria sa de vârstă, acesta impunându-se în prima rundă. Însă, a ocupat, apoi, locul al treilea în următoarele două etape, coborând pe a doua poziţie în ierarhia generală, în urma lui Silviu Buzan (Carcover Racing Team), învingător în cele două runde, având acum 170 de puncte.
Poziţia a treia este ocupată de Gabriel Silaghi (Mureşul Cycling Team), cu 145 de puncte.
Totodată, la categoria „U23”, doi ciclişti prahoveni se află pe podiumul provizoriu. Gerhard Dumitrescu (SportGuru – BCR Racing Team) a acumulat 145 de puncte în cele trei etape, situându-se pe locul al doilea, după două clasări pe poziţia a doua, în ultima rundă fiind al treilea.
Tot la această categorie de vârstă, cel de-al doilea reprezentant al clubului Petrolul din cadrul competiţiei, Ionuţ Andrei, s-a menţinut pe locul al treilea în clasamentul general, cu un total de 125 de puncte. Pe primul loc la „U23” se află Raul Sînza (Carcover), cu maximum de puncte acumulate (180).
Ultima etapă a Cupei României este programată la finalul săptămânii viitoare, la Cluj Napoca.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*