Cinci fotbaliști suspendați și amendați, pentru că s-au bătut pe teren!

Totul s-a întâmplat la partida din campionatul chinez, dintre Yanbian Longding și Sichuan Minzu, disputat acum trei zile. În minutul 60 a izbucnit un conflict între cele două adversare, care s-a soldat cu o adevărată luptă de grup. Arbitrul a intervenit imediat și dictat cinci eliminări, după care a dat drumul din nou la meci.
La doar o zi de la incident, Federația a decis ca cei eliminați să primească și sancțiuni pecuniare:

– De la echipa gazdă, Yanbian, Li Yiying a primit o suspendare de un an și amendă de 12.500 de dolari
– Coechipierul său Liu Bo a fost suspendat opt luni, dar și o amendă de 8000 de dolari
– De asemenea, și Wu Qingsong va sta pe tușă pentru opt meciuri, urmând să plătească aproximativ 3500 de dolari

– De la formația oaspete, He Quan a fost interzis pe termen de șase luni, el trebuind să plătească și 6000 de dolari amendă
– Cel de-al doilea fotbalist al oaspeților, implicat în altercație, a fost Liu Jiqiang, acesta primind 10 jocuri suspendare și o amendă de aproximativ 3000 de dolari

Să mai spunem că ambele cluburi au fost amendate cu câte 20.000 de dolari.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*