Cine e de vină?!

Petre Apostol

Sunt aproape doi ani de când Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a fost condus spre haosul din prezent, iar nici până acum se pare că nimeni nu a fost răspunzător pentru toată situaţia creată. Au existat controale peste controale. S-au descoperit numeroase probleme, iar clubul are, din nou, conturile blocate. Culmea, s-a ajuns în această situaţie deoarece o instituţie de stat nu a plătit dările către stat!
Şi, totuşi, nici până acum nu s-a luat vreo măsură împotriva celor care au creat această situaţie, care, prin greşelile manageriale comise, au făcut ca municipalitatea ploieşteană să fie nevoită să achite sume imense. Şi nicio soluţie concretă nu s-a luat pentru ca activitatea sportivă a clubului să fie reluată la parametri normali.
Până la urmă, nu mai este nimic normal în privinţa acestui club, în care fiecare se descurcă aşa cum poate, o situaţie din care cei care au cel mai mult de pierdut sunt chiar sportivii, adică exact cei care ar trebui să reprezinte prioritatea principală a oficialilor.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*