Ciprian Tătărușanu își va continua cariera la AC Milan

Adus ca portar de rezervă la AC Milan, Ciprian Tătăruşanu va rămâne în continuare la echipa de pe San Siro, potrivit presei din Italia. În ciuda plecării lui Donnarumma, Tătăruşanu va avea acelaşi statut şi va fi rezerva lui Maignan.

,,Ciprian Tătărușanu este unul dintre cei mai experimentați membri ai grupului. Ajuns în septembrie 2020, de la Lyon, portarul român a fost mereu pe fază când s-a apelat la el. Asta s-a întâmplat în dubla din Europa League cu Sparta Praga, când a salvat echipa, cu intervenții decisive. Tătărușanu va fi confirmat ca al doilea portar al echipei.” – precizează jurnaliştii din Italia.

În ultimul sezon, Tătăruşanu a prins un singur meci în Serie A pentru AC Milan, iar de alte 37 de ori a fost rezervă.

Portarul român mai are două meciuri în Cupa Italiei şi încă două în Europa League.

Ciprian Tătăruşanu a mai evoluat de-a lungul carierei la Gloria Bistriţa, FCSB, Fiorentina, Nantes şi Lyon, înainte de a ajunge la Milan, acolo unde evoluează din sezonul trecut.

600.000 de euro este cota lui Tătăruşanu, potrivit Transfermarkt.

Articolul Ciprian Tătărușanu își va continua cariera la AC Milan apare prima dată în Sport Total FM.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*