Citiţi şi vă „cruciţi”!

Şedinţa Consiliului Local Cluj Napoca din 29 martie 2018 a însemnat, cu adevărat, o mană cerească pentru tot sportul din acest municipiu!
Pare incredibil, dar, de pe la poziţia a 62-a a ordinii de zi, până pe la nr. curent 101, toate hotărârile din acest Consiliu Local „binecuvântat” – că tot suntem în perioada Sărbătorilor Pascale – au fost destinate acordării de sume de bani destinate sportului clujean! Şi ce sume… CS Universitatea Cluj (echipa de baschet feminin, volei, handbal, box) – 2,5 milioane de lei, Fotbal Club Universitatea – „doar” 2 milioane de lei – o echipă aflată exact în situaţia Petrolului, locul 1 în Liga a III-a, Sănătatea Cluj – oarecare formaţie de acelaşi eşalon trei, 80.000 de lei, iar echipa de baschet masculin U BT Cluj – „modesta” sumă de 1,55 milioane lei. În total, 9,35 milioane de lei, la „masa” destinată sportului având loc, la capitolul „să ia toată lumea”, cluburi care mai de care mai diverse, cu câte 10.000 de ron (sport de masă, dans, discipline „exotice” precum squash, fittnes, etc).
Acum, să ne uităm la Ploieşti, unde CSM-ul toacă aproape tot ce ţine de banii alocaţi sportului, fără a face mare performanţă (devenit doar un client al tribunalului), iar restul cluburilor ploieştene – „fiecare cum se descurcă”…
O ruşine, indiferent ce s-ar spune, că nu poţi compara Clujul cu Ploieştiul etc.!
Să mai adăugăm că, la noi, Consiliul Judeţean Prahova a alocat, în total, 200.000 de lei activităţilor sportive, de recreere, cultură etc. La Arad, doar divizionara secundă UTA, echipă „de pluton”, a primit 3,5 milioane de lei!
Să ne „mândrim” aşadar! Avem cu ce…

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*