Clădirea primăriei din Lugoj are crăpături în structura de rezistență

Clădirea în care funcționează Primăria Lugoj, construită între anii 1903-1905, în stil neoclasic cu influențe gotice, începe să prezinte deficiențe structurale vizibile.




Cele mai îngrijorătoare probleme sunt la structura de sprijin din subsol, unde sunt crăpături în zidăria de cărămidă. Situația a fost constatată de mai muți ani, după cum a transmis administrația lugojeană, dar nu a fost considerată o problemă importantă.

“Este în lucru o expertizare a clădirii primăriei. S-au constat mai multe crăpături, care se știu de mai mulți ani. Trebuie să vedem exact în ce stare este structura de rezistență. Este o clădire cu o vechime de peste 100 de ani și în timp au mai apărut unele probleme. Clădirea a fost renovată pe interior, s-a înlocuit acoperișul, dar la subsol sau la partea de rezistență nu s-a făcut mai nimic. S-au acoperit crăpăturile cu tencuială și atât. Până la urmă, este vorba de siguranța acestei construcții pentru viitor. Vrem să renovăm subsolul unde este arhiva și cu ocazia asta vom remedia și deplasările elementelor de construcție”, a precizat Claudiu Buciu, primarul Lugojului.

Expertiza de rezistență a clădirii primăriei este realizată de un profesor universitar din Timișoara. Inițial, clădirea nu a avut balcon, care a fost adăugat după Al Doilea Război Mondial.

Edificiul a aparținut ad­mi­nistrației financiare din fostul Comitat Caraș-Severin (1905-1919), ulterior județul Severin (1920-1950).

Articolul Clădirea primăriei din Lugoj are crăpături în structura de rezistență apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*