Clădirile unei foste fabrici cu renume din Azuga vor fi făcute una cu pământul

Violeta Stoica

Azuga era, la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, una dintre cele mai industrializate localități de pe Valea Prahovei. Nu se trăia din turism, ci din producțiile fabricilor care aveau renume nu numai în țară, ci și în Europa. Fabrica de șamotă, fabrica de postav, fabrica de sticlă, fabrica de bere, fabrica de șampanie – toate acestea erau recunoscute pentru calitatea produselor pe care le scoteau pe piață, acum peste 120 de ani. Dintre toate, doar fabrica de șampanie a rezistat în economia actuală. Toate celelalte s-au închis, în prima decadă a epocii post-revoluție, câteva dintre clădirile vechi de peste un secol fiind făcute una cu pământul, în aceeași perioadă.
Zeci de clădiri ale fostei fabrici de șamotă – actuala Sinter Ref – vor fi demolate, în perioada următoare, din cauza degradării și a accidentelor care se pot petrece aici. Decizia demolării a fost luată, însă, abia după ce autoritatea locală a pus în vedere și a emis o hotărâre de consiliu local prin care se impunea un impozit cu 500% mai mare decât cel normal pe clădirile și pe terenurile aparținând societăților care le-au lăsat în paragină și care, prin urmare, degradează imaginea de stațiune pe care Azuga se chinuie să o formeze de câteva decenii încoace.

Supraimpozitarea imobilelor lăsate în paragină pare că va da roade la Azuga, unul dintre primele orașe prahovene care au aplicat legislația ce permite taxarea suplimentară a proprietarilor de terenuri și de clădiri lăsate în paragină.
3-aAzuga, stațiunea montană urâțită în prezent de scheletele fostelor fabrici care odinioară reprezentau pentru locuitorii orașului și ai localităților din împrejurimi sursa sigură a locurilor lor de muncă, poate să își schimbe total fața, în perioada următoare, după ce clădirile de pe calea de acces spre zona turistică vor fi demolate.
Unul dintre exemple este cel al fostei fabrici de șamotă, Sinter Ref Azuga. Una dintre fabricile înființate în urmă cu peste 100 de ani, Șamota era atât loc de muncă pentru oamenii din zonă, dar și o sursă de poluare. Fabrica s-a închis, așa cum s-a întâmplat și cu celelalte înființate cu un secol în urmă. Dar în urmă au rămas, însă, și clădirile imense – hale, stații de descărcare, magazii, centrale – care au devenit ținta hoților și care au căzut pradă intemperiilor și trecerii timpului.
Primarul orașului Azuga, George Ciprian Barbu, este mulțumit că paragina din mijlocul orașului va dispărea, după ce a fost emisă acea hotărâre de consiliu local prin care se mărise cu 500% impozitul pe clădirile și pe terenurile aparținând Sinter Ref, fosta fabrică de șamotă. “S-a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism pentru desființarea clădirilor, la puțin timp după apariția hotărârii de consiliu local prin care se aprobase supraimpozitarea. Probabil că vor mai rămâne în picioare doar vreo câteva dintre clădiri, însă până să se aplice această măsură va fi nevoie de emiterea autorizației de demolare de către Primăria Azuga. Halele fostei fabrici de șamotă ajunseseră în atenția hoților, acolo având loc și accidente din cauza deteriorării acelor clădiri. Imobilele respective, pe lângă faptul că sunt o pată pe obrazul orașului turistic, reprezintă și pericole reale pentru locuitori”, a declarat, pentru ziarul Prahova, primarul localității, George Ciprian Barbu.
De altfel, după solicitarea Sinter Ref de emitere a certificatului de urbanism pentru 3-bdesființarea clădirilor aflate în paragină situate pe strada Independenței din Azuga, consilierii locali au revocat hotărârea de majorare cu 500% a impozitului pe clădiri și pe terenurile aparținând acestei societăți.
În luna mai, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Sinter Ref SA a decis demolarea clădirilor din incinta societății din Azuga, respectiv a 24 de imobile aflate în stare de degradare. Ar urma să fie puse la pământ clădiri de birouri, stații de reglare gaze, hale de producție, posturi de transformare, magazii de materiale, garaje, acționarii decizând că acestea trebuie demolate “ținând seama de capacitatea precară de rezistență și de gradul de deteriorare avansat”.
Deocamdată nu se cunoaște o dată exactă la care va avea loc operațiunea de demolare sau dacă aceasta va fi făcută în etape, ceea ce ar fi de presupus având în vedere multitudinea clădirilor care ar trebui să fie puse la pământ.
Reprezentanții Sinter Ref ar fi fost puși în situația să plătească de cinci ori suma achitată în anii anteriori pentru suprafața de 8,2 hectare de teren pe care se află clădirile care au aparținut fabricii, ceea ce ar fi însemnat aproximativ 360.000 de lei față de sumele plătite până acum, respectiv circa 72.000 de lei. Nici societatea care deținea fosta fabrică de bere nu a scăpat de creșterea substanțială a impozitului pe terenul deținut pe strada Independenței din Azuga, pentru că, deși clădirea fostului producător de bere de pe Valea Prahovei a fost demolată, terenul a rămas neîngrijit, ceea ce a impus luarea măsurii creșterii impozitelor locale, așa cum de altfel permite legislația în vigoare. Aceste societăți au avut deja transmise somații anul trecut, iar în luna decembrie 2017, cu aprobarea consilierilor locali, s-a luat decizia de a mări cu 500% impozitul pe clădiri și pe terenuri. Au posibilitatea să conteste deciziile de impunere, dar au și varianta de a veni cu planuri de redresare a situației actuale. Dacă nu, se putea ajunge chiar și la executarea bunurilor pentru recuperarea datoriilor care s-ar înregistra la bugetul local, în cazul neachitării impozitelor.
Rămâne de văzut când se va concretiza demolarea clădirilor în stare avansată de degradare, pentru că în aceeași situație se mai află și alte societăți pentru care se emiseseră decizii de supraimpozitare, care au fost ulterior revocate de consilierii locali pentru că s-au făcut pași în vederea rezolvării problemelor apărute în cazul imobilelor lăsate în paragină.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*