Claudiu Drăgan, condamnat pentru mărturie mincinoasă! Directorul de competiții al UTA-ei a făcut recurs

Directorul de competiții al UTA-ei are probleme cu legea. Claudiu Drăgan a fost condamnat la 6 luni de închisoare  pentru mărturie mincinoasă într-un dosar deschis în urmă cu 5 ani de zile. Alături de fostul atacant al celor de la UTA, Dinamo sau FC Argeș, au mai fost condamnați alți doi bărbați, Radu Valentin Racoviță și Adrian Sas. Condamnarea vine în urma unor mărturii date de cei trei într-un dosar în care trei bărbați Cosmin Crainic, Dumitru Stan și Dănuț Leș au fost trimiși în judecată pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

Sentinața a fost pronunțată pe data de 8 octombrie, de către Judecătoria Arad. Potrivit portal.just.ro, în soluția pe scurt, se arată: “Condamnă inculpaţii: Drăgan Claudiu, Sas Adrian şi Racoviţă Radu Valentin la pedeapsa de câte: 6 (şase) luni închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă . Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 alin. 1 Cod penal inculpaţilor le este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal şi art. 66 alin. 1,2 Cod penal interzice inculpaţilor ca pedeapsă complementară drepturile de la art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 ani. În baza art. 274 Cod procedură penală obligă inculpaţii la plata sumei de câte 500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 8 octombrie 2020”.

Așa cum a arătat și Judecătoria Arad prin hotărârea de condamnare din 8 octombrie, Drăgan, Racoviță și Sas au depus mărturii mincinoase într-un dosar în care Cosmin Crainic, Dumitru Stan și Dănuț Leș sunt trimiși în judecată pentru că ar fi sechestrat și bătut un fost angajat al firmei Dey Bodyguard Internațional 2012. Cauza a fost strămutată la Judecătoria Reșița de la Arad, după ce inculpații au motivat că doar concurența ar putea profita de pe urma problemelor pe care le au, urmărindu-se – astlef – prejudicierea lor. Iar asta pentru că Dănuț Leș este asociat unic al firmei sus menționate, iar Cosmin Crainic era angajat la aceeași societate. De asemenea, și Radu Valentin Racoviță era angajat al Dey Bodyguard Internațional 2012. În schimb, Claudiu Drăgan nu mai are administratorul firmei Dey Bodyguard International 2012 la data săvârșirii faptelor de sechestrare și lovire, ci era angajat la clubul UTA.

Bineînțeles, Claudiu Drăgan, prin avocații săi a făcut deja recurs, iar dacă decizia nu se schimbă ia în calcul demisia de la UTA. De altfel, din informațiile noastre, condamnarea este cu executare, dar sunt șanse mari ca la recurs ea să fie transformată în…suspendare.

0
0

Articolul Claudiu Drăgan, condamnat pentru mărturie mincinoasă! Directorul de competiții al UTA-ei a făcut recurs apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*