Cluj-Satu Mare în barajul pentru Liga a III-a. Cum se decide viitoarea adversară a Clujului, dintr-un campionat complicat, cu trei serii

Campioana judeţului Cluj va trebui să treacă de cea mai bună echipă a judeţului Satu Mare pentru a promova în Liga a III-a.

Asta au decis sorţii, astăzi, la sediul FRF, acolo unde s-au stabilit adversarele pentru barajul din luna iunie.

Astfel, Someşul Dej, CS Floreşti sau Victoria Cluj, favoritele principale la promovare, pot da peste CSM Satu Mare, Victoria Carei, Recolda Dorolţ sau Talna Oraşu Nou, echipele cu şanse la câştigarea Ligii a IV-a Satu Mare.

Viitoarea adversară a campioanei Clujului se va decide, însă, după un sistem complicat. În Liga a IV-a Satu Mare există trei serii, iar locurile 1 şi cea mai bună echipă de pe locul doi vor juca în semifinale. După două jocuri în sistem tur-retur, învingătoarele se vor califica în marea finală, care se va desfăşura după acelaşi format, în două manşe. Abia apoi se va decide campioana şi echipa care va forţa promovarea.

CSM Satu Mare a câştigat Liga a IV-a în sezonul trecut, ba chiar şi barajul cu Minerul Rodna, dar nu a fost primită în Liga a III-a din cauza unor probleme cu actele. Meciurile de baraj pentru promovare vor avea loc în 13 şi 20 iunie, cu primul joc în judeţul Cluj.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*