Codașa CSU UV Timișoara smulge un set liderului Steaua, UVT Agroland ia încă 3 puncte în deplasare

Nou-promovata UVT Agroland Timișoara a semnat vineri seară cea de-a cincea victorie cu câștigarea tuturor celor 3 puncte în clasament în deplasările din sezonul regular, impunându-se de la ora 18 cu 1:3 și la Iași, unde Penicilina a găsit antidotul doar pentru a egala la seturi. Dar mai întâi, după-amiaza, în Banat, ”lanterna roșie” în Divizia A1 de volei masculin CSU UVT reducea din handicap la seturi tocmai împotriva liderului cu un unic eșec în 18 etape, CSA Steaua, aflată la abia al nouălea set cedat.

Misiune imposibilă pentru codașii universitari în confruntarea de la ora 15:30 din uvertura celei de-a șaptea runde a returului Diviziei A1, ocazie cu care în sala UVT a descins fruntașa din București, căreia galben-albaștrii i-au smuls un set dar destule puncte și în celelalte: 1:3 (19:25, 23:25, 29:27, 22:25).

Cei din capitală au avut nevoie de 114 minute de joc efectiv pentru a-și apropia oarecum la limită toate cele 3 puncte în ierarhie, desprinși fiind în schimb detașat în fruntea clasamentului sezonului regular, cu 4 runde rămase de disputat în retur. În care timișorenii vor mai primi vizita craiovenilor, într-o intermediară, peste aproape două săptămâni, iar apoi a gălățenilor, mai întâi având însă de efectuat o deplasare la București, pe terenul nou-promovatei CS Dinamo.

Tot 4 etape vor mai rămâne de disputat în sezonul regular și în Divizia A1 de volei feminin după începerea ieri a acestei runde a XIV-a, coincizând cu cea de la mijlocul returului în întrecerea cu zece competitoare. Ziua de vineri a oferit două rezultate de 1:3 și la fileul fetelor, pe de-o parte într-un duel din ”careul de ași”, CSM Târgoviște cedând acasă campioanei din Blaj, pe de altă parte în disputa de la Iași, unde UVT Agroland a mai cucerit 3 puncte în deplasare, după succese similare, pe rând cu 1:3 la Dinamo, 0:3 la Cluj, 1:3 la Târgu Mureș și 0:3 la Lugoj. Astfel, nou-promovatele din Banat au obținut punctajul ierarhic maxim pe terenul formațiilor de care sunt urmate în clasament.

Conform previziunilor, UVT Agroland Timișoara a revenit și din Copou cu trei puncte, după succesul obținut în deplasarea de la ora 18 în fața formației locale Penicilina. Trupa pregătită de Bogdan Paul s-a impus cu 3:1 (25:22, 20:25, 25:17, 25:15). bănățencele reușind astfel să lege o serie de cinci victorii în Divizia A1 de volei feminin, prin care au urcat provizoriu pe poziția a patra în clasament, la egalitate de puncte (29) chiar și cu echipa de pe ultima treaptă a podiumului, CSM Târgoviște, înclinată sub Turnul Chindiei. Totodată, acesta a fost al 10-lea succes din elită pentru roșu-negre, cele mai bune realizatoare ale nou-promovatelor în ieșirea în Moldova fiind Roxana Bacșiș și Daniela Lupescu, fiecare cu 16 puncte.

Antrenorul formației bănățene, Bogdan Paul, anunța în urmă că două zile că meciul cu Penicilina va fi dificil și, în primele două seturi, formația din Iași a arătat că s-a schimbat mult în bine după turul campionatului. Moldavele s-au ținut foarte aproape de UVT Agroland în primul act și l-au câștigat pe cel de-al doilea. Favorita a schimbat însă abordarea în următoarele două seturi, pe care și le-a adjudecat fără mari emoții, grație unei apărări precise și ofensivei agresive.

Evoluția pe seturi…

I: 3-8, 15-16, 22-25

II: 8-6, 16-14, 25-20

III: 8-7, 13-16, 17-25

IV: 5-8, 11-16, 15-25

Formula de start utilizată astăzi de Bogdan Paul: Roxana Bacșiș (16 puncte, dintre care 2 ași și 2 blocaje), Diana Balintoni (2 puncte, dintre care 1 as), Andrea Lakovic (10 puncte, dintre care 3 blocaje), Andreea Petra (9 puncte dintre care 3 ași și 1 blocaj), Daniela Lupescu (16 puncte, dintre care 2 blocaje), Ariana Pîrv (5 puncte) și Mihaela Ozun (libero). Au mai intrat Diana Cărbuneanu (12 puncte, dintre care 3 ași), Marisa Radu, Larisa Vasilică, Daria Popa Calotă și Petruța Orlandea.

Pentru bănățence urmează meciul acasă cu CSM București, iar apoi deplasarea la Târgoviște, partida pe teren propriu cu târg-mureșencele și ieșirea la Blaj. Apoi, play-off-ul…

The post Codașa CSU UV Timișoara smulge un set liderului Steaua, UVT Agroland ia încă 3 puncte în deplasare appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*