Collins Valentine Filimon și Alexandra Milon, câte două succese în Cupa României Elite

La capătul a 3 zile de concurs și după aproape 150 de meciuri jucate în două competiții, una de seniori și alta juvenilă, astăzi s-a tras linia bilanțului în ediția din acest an a Cupei României Elite, completată în acest weekend în sala de sport a Universității de Vest de ”Cupa Bega U11”, Collins Valentine Filimon și Alexandra Milon impunându-se fiecare în câte două probe ale seniorilor, pe când Sonia Rațiu a tranșat-o pe cea de simplu fete.

Demarată vineri la ora 10 în noua sală de sport a UVT din strada Oituz cu primele partide de simplu băieți din cadrul Cupei Bega, rezervată generației sub 11 ani, reuniunea la fileul de badminton a programat peste 80 de meciuri în prima zi de concurs și nu mai puțin de 52 în cea de-a doua, astăzi desfășurându-se finalele seniorilor, în Cupa României Elite.

Zi de zi s-au consemnat și jocuri decise în 3 seturi, zece vineri, nu mai puțin de 14 sâmbătă și două în finalele de astăzi ale seniorilor, primele medalii și clasări pe podium fiind conturate ieri în întrecerea juvenilă cu participare internațională.

Astfel, David Șinculeț, cu dublă legitimare la CSȘ Bacău și CS Interfast Bacău, și Simina Turcu, de la ACS Armada Sud București, au câștigat probele de simplu ale Cupei Bega U11 din postura de favoriți numărul 1, la băieți cu 21-3, 21-8 în fața favoritului numărul 2, Victor Ioan Postolache, de la CS Andriany Piatra Neamț, iar la fete la capătul a 119 puncte, într-o finală foarte echilibrată cu timișoreanca favorită numărul 3 Cristina Sîrbu, de la CSM, depășită cu 21-17, 21-23, 21-16.

Sîrbu s-a revanșat la dublu fete, probă adjudecată în echipă cu Čarna Mihajlović, tot în 3 seturi prin răsturnare de scor, 2-1 (10-21, 21-19, 21-19) contra Dariei Irina Gherasim și Mariei Mădălina Panaite, de la Siderurgistul Galați. Revanșă și pentru Victor Ioan Postolache în finala de dublu băieți, în pereche cu Dragoș Gabriel Niță, contra lui Ioan Fîrcea și Danilo Janković, de la CSM Timișoara și BK Clear Beograd.

Mai complexă și cu 5 probe, competiția Cupei României Elite și-a desemnat sâmbătă finaliștii, reveniți astăzi la fileu pentru ultimul act, câștigat la simplu fete de Sonia Rațiu, fostă Olariu, 21-10 și 21-8 cu Loredana Lungu, iar la băieți de Collins Valentine Filimon, dar fără joc în dauna lui Matei Droancă, favorit numărul 5 care îl scotea din cursă aseară la ora semifinalelor pe favoritul numărul 2 Mihai Grosu, la 11 și 15. Tot atunci, favoritul numărul 1 Filimon se califica și mai clar în dauna lui Mihnea Crăciun, la 11 și 3.

Două perechi favorite numărul 1, în fiecare caz cu Alexandra Milon în componență, au câștigat astăzi finale de dublu, o alta fiind adjudecată de favoriții numărul 2 la băieți, astfel încât doar Sonia Rațiu a cucerit Cupa României Elite dintre badmintoniștii care nu abordau concursul ca principali favoriți, după ce o elimina sâmbătă în semifinale cu 2-0 la seturi pe favorita numărul 1 Luiza Milu, cu 21-9 și 21-17.

Cea mai scurtă finală de dublu a fost la mixt, Daniel Cojocaru și Alexandra Milon confirmându-și statutul printr-un 21-16, 21-12 în dauna favoriților numărul 2 Florin Eugen Posteucă și Florentina Cristina Constantinescu. Aceasta din urmă a triumfat în schimb la dublu fete în pereche cu Alexandra Milon, printr-o răsturnare de scor, 15-21, 21-19, 21-15 în fața surorilor timișorence Sonia Rațiu și Andra Olariu. În fine, un triumf tot în 3 seturi și la dublu băieți, repurtat de perechea organizatorilor de la CSU Universitatea de Vest, Collins Valentine Filimon și Florin Posteucă, favoriți numărul 2 învingători în dauna favoriților numărul 1 Daniel Cojocaru și Mihai Grosu, la capătul a peste o oră de joc, 21-13, 18-21, 25-23. La mare luptă…

  • sursa foto: Federatia Romana de Badminton / facebook.

The post Collins Valentine Filimon și Alexandra Milon, câte două succese în Cupa României Elite appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*