Colour Boldur! Jocuri educative, măsuțe în aer liber și bănci pictate pentru copiii din comună

Odată cu sezonul cald, proiectele în aer liber, dedicate copiilor, sunt tot mai numeroase.




La sfârșitul săptămânii trecute, o activitate inedită a avut loc la Școala Gimnazială Boldur. Este vorba despre Colour Boldur, proiect al cărui obiectiv principal a fost acela de a aduce zâmbetul pe fețele copiilor din comună.

Încurajați de vremea însorită, sâmbătă, 22 mai, Ancada TM, împreună Civic TM, în colaborare cu Școala Gimnazială Boldur, cu sprijinul mai multor voluntari au avut misiunea de a oferi copiilor o alternativă de a învăța în natură.

Adulți și copii, cei prezenți ai construit și au vopsit bănci din paleți oferiți de societatea Inter Comm Plus, au pictat, au cântat și s-au distrat în clasa din livada școlii.

Elevii s-au bucurat să deprindă noi abilități, să socializeze și să se joace în aer liber.

Acțiunea a avut loc inițiativa unor oameni preocupați de binele comunității, precum Viviana Tecu, Cătălina Jahn, Andrea Sky, în parteneriat cu Civic Tm și Ancada TM, cu deosebita prezenţă a Montessori MUNDI TM, oaspeții fiind întâmpinați la Școala din Boldur de către prof. director Flavia Cut, alături de cadrele didactice din comună, Dănut Fratuțescu, Elena Șendroni, Anca Grozoni, Marius Roșu, Luiza Bartic și Ani Miculescu. Au dat o mână de ajutor și Sorin Borlovan, Ionuț Sîrbu, Gabriel Goloșie, Laura Adamescu, cu distinsa prezență a lui Raoul Trifan, senator de Timiș, şi cu suportul deosebit a lui Sebastian Bejinar, Francisca Kiss-Mondek, Andreea Peiovici, precum și fotografului Călin Sîrbu.

”Copiii s-au bucurat de câteva activități organizate de cei de la grădinița Montessori MUNDI TM din Timișoara, apoi am colorat împreună băncile făcute prin reciclarea unor paleți. Săptămâna viitoare ei vor primi și o tablă mobilă, apoi câteva măsuțe, pentru ca orele în aer liber să se poată desfășura în condiții optime. Am făcut și un tur al școlii pentru a vedea ce fel de investiții mai sunt necesare acolo și am apreciat în mod deosebit dedicarea doamnei directoare și a tuturor localnicilor care au luat parte la această acțiune, oameni extrem de gospodari. A fost o zi care mi-a adus foarte multă satisfacție și speranță pentru viitor, pentru că am putut vedea bucuria de pe chipul copiilor din Boldur și implicarea comunității locale în educația acestora. Astfel de acțiuni vin să întărească fibra societală și să aducă oamenii dintr-o comunitate împreună, iar zilele de acest fel te încarcă cu energie și optimism pentru săptămâna care urmează să înceapă”, a declarat senatorul Raoul Trifan.

Primăria Boldur a sprijinit proiectul prin punerea la dispoziție mijloacele de transport aferente pentru deplasarea în siguranță a copiilor.

Articolul Colour Boldur! Jocuri educative, măsuțe în aer liber și bănci pictate pentru copiii din comună apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*