Columbofilul lugojean Lucian Onujec, rezultat remarcabil la competiția din 2020

Pe final, anul 2020 aduce și vești bune. Columbofilul lugojean Lucian Onujec se bucură de rezultatul excelent obținut de porumbelul său la concursul de profil.




Astfel, porumbelul voiajor 319702, din anul 2016, a zburat în concurs în acest an, care s-a dovedit a fi unul extrem de dificil din punct de vedere competițional, o etapă fond (Znojmo 561 km) și două etape de maraton (Karlovy Vary 826 km și Stendal 1061 km), pe care le-a și clasat, îndeplinind norma fond + maraton.

”Este cea mai veche și prima mea pasiune, încă din copilărie, de la vârsta de 10 ani. Sunt membru de doi ani, de când și concurez cu porumbeii, la Clubul Columbofil 35/9 Fond Maraton Lugoj. Încă nu am ajuns la stadiul să conteze punctajul porumbelului în concurs. Am colegi cu performanțe remarcabile, incomparabile cu ce am realizat eu, dar pentru mine rezultatul porumbelului 702 a fost și este o bucurie de nedescris! Doresc să îi mulțumesc lui Florin Bărbulescu pentru susținere și să le urez colegilor un an competițional 2021 cât mai reușit, cu rezultate pe măsură”, a declarat Lucian Onujec.

Lugojeanul este pasionat și de cunicultură, fiind unul dintre cei mai importanți crescători de iepuri din România.

Articolul Columbofilul lugojean Lucian Onujec, rezultat remarcabil la competiția din 2020 apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*