Comunicat ”lacrimogen” şi… deadline!

Fondatorii Petrolului au cărat ”zeci de mii de baxuri de apă”, iar pentru asta merită respectul tuturor! Mai greu este cu negocierile cu Primăria, unde, de luni bune, se face ”schimb de hârtii”, fără a se rezolva nimic conret, autoritatea locală dând, pentru astăzi, joi, un ultimatum cu privire la intențiile clubului, care trebuie să aleagă: asociere sau licitație pentru mărci!
În contextul acestor ultime întâlniri (una a fost luni, urmată, apoi, marți, de o a doua discuție la Primărie), fiecare dintre părți a emis puncte de vedere.
”Fondatorii” au publicat, pe site-ul oficial al clubului, următorul comunicat:
”Noi, reprezentanții membrilor fondatori ai ACS Petrolul 52, am participat la o ședință de lucru cu reprezentanți ai Primăriei Ploiești și ai Consiliului Local, pentru a discuta, la propunerea acestora, despre posibile modalități de asociere, finanțare și sprijin, pe care aceștia și le-au asumat public, din dorința de a contribui la buna funcționare a clubului.
Înainte de a vă prezenta pe scurt concluziile acestei întâlniri și subiectele abordate, dorim să vă amintim motivul pentru care asociația noastră a luat ființă. Noi, membrii fondatori, în calitatea noastră de foști jucători, antrenori și persoane care ne-am dedicat întreaga viață și carieră unei singure echipe de fotbal, ne-am unit resursele personale, cunoștințele și aptitudinile, pentru a evita, în urma unui faliment, dispariția echipei noastre de suflet, care a adus de-a lungul timpului zâmbete, refugiu și speranță, atât miilor de suporteri, cât și tuturor prahovenilor.
Vă reamintim că am pornit împreună de la zero, fără prea mare ajutor extern, dar cu o voință de fier. Am achiziționat primele echipamente din fonduri proprii, de la magazine de specialitate și nicidecum de la firme recunoscute, am apelat la prieteni pentru cele mai mărunte nevoi ale echipei și am cărat singuri zeci de mii de baxuri de apă plată pentru jucători. În timp, am reușit să atragem investitori, să ne construim un drum bazat exclusiv pe fonduri private, să ne obținem singuri toate acreditările, să creștem echipa și să dezvoltăm Centrul de Copii și Juniori, reușind să generăm, ca în vremurile bune, mulți jucători de top, atent selecționați din județul nostru și din împrejurimi.
Dorința care ne-a motivat atunci este la fel de vie și astăzi. De aceea, toate realizările și temerile noastre trebuie înțelese din perspectiva unor oameni care s-au dedicat total unei cauze și care au pus mereu Petrolul pe primul loc, luând cele mai bune decizii pentru dezvoltarea clubului, chiar și atunci când părerile noastre personale au fost divergente.
În acest context, principalele subiecte dezbătute cu reprezentanții instituțiilor locale au vizat:
• Licențierea de către primărie a mărcii F.C. Petrolul Ploiești (scutul).
În acest sens, reprezentanții primăriei ne-au precizat că, de principiu, nu sunt de acord cu licențierea doar a acestei mărci, alegând să scoată la licitație pachetul cu toate cele 6 mărci ale clubului și am primit cu tristețe vestea că Primăria urmează, în cel mai scurt timp, să ne interzică utilizarea mărcii.
• Variantele de finanțare sau sponsorizare din partea autorităților locale, pentru a susține împreună performanța echipei.
Ne-a fost transmis că, la acest moment, unica variantă pe care ne-o propun este să ne adresăm către CSM Ploiești, dar nu sunt șanse să ne fie acordată o finanțare până la sfârșitul anului în curs.
• Modalitățile juridice de asociere cu Hale și Piețe, la propunerea reprezentanților Primăriei Ploiești.
Având în vedere că această variantă ne-a fost prezentată ca o unică posibilitate de susținere financiară, noi ne-am declarat de acord în principiu și am solicitat un proiect scris de asociere, care să cuprindă drepturile și obligațiile părților, pentru a fi prezentat Adunării Generale a ACS Petrolul 52. Ca răspuns, ne-au informat că nu există, la acest moment, un proiect de asociere redactat.
Bănuim că vom fi invitați pentru o nouă întâlnire, așa cum se întâmplă de peste două luni de zile și că nu vom primi prea curând un document scris sau măcar un răspuns la nenumăratele adrese oficiale pe care le-am transmis Primăriei Ploiești și care au fost pe deplin ignorate. Este greu să credem în promisiuni de finanțare de sute de mii de euro fără o bază legală, când primăria refuză să ne returneze suma de 84000 lei, pe care ne-o datorează și pe care am solicitat-o deja în scris de mai bine de o lună.
În concluzie, vă informăm cu regret că discuțiile privind o posibilă asociere sunt departe de a fi finalizate, iar noi așteptăm în continuare propuneri concrete din partea autorităților locale. Vă asigurăm că indiferent de rezistența pe care o vom întâmpina în demersurile noastre viitoare, vom face tot ceea ce va fi cu putință pentru apărarea intereselor Petrolului. Pentru noi, echipa Petrolul reprezintă o mișcare, o trăire, o mândrie și o nostalgie, fiind determinați să contribuim la salvarea și promovarea spiritului ei, în numele și cu numele F.C. Petrolul Ploiești!”
În schimb, Primăria (vezi facsimil) a trimis o adresă către club, la care așteaptă răspuns punctual. ”Driblingurile” se cam apropie de final… Iar, între timp, jucătorii echipei, pentru prima dată, au luat salariile ”pe jumătate”, la propriu, nefiind suficienți bani în cont pentru a asigura întregul ”fond” necesar.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*