Concert simfonic aniversar la filarmonică

Astăzi, la ora 19.00, Filarmonica “Paul Constantinescu” așteaptă publicul meloman la un concert simfonic aniversar. Este vorba despre concertul dedicat dirijorului, compozitorului și etno-muzicologului prahovean Leonida Brezeanu, care va împlini, în această toamnă, 80 de ani. Soliști vor fi Ondin Brezeanu, la vioară, și Zefir Brezeanu, la clarinet.Programul serii va cuprinde patru lucrări, una dintre acestea – Suita nr. 1 – fiind semnată chiar de către compozitorul căruia îi este dedicat evenimentul, Leonida Brezeanu, celelalte trei fiind uvertura „Sfințirea Casei”, de Ludwig van Beethoven, dublul concert în Si bemol major pentru vioară, clarinet și orchestră, de Karl Stamitz și Simfonia nr. 8, în si minor, D. 759, „Neterminata”, de Franz Schubert. Fiu al profesorului de vioară și cor Emil St. Vasilescu, Leonida Brezeanu a transmis talentul muzical și fiilor săi, Ondin și Zefir Brezeanu. Ondin Brezeanu este cunoscut publicului meloman ca violonist-solist la Orchestra Naţională a Libanului și profesor de vioară la Conservatorul Superior Național de Muzică din Beirut, iar Zefir Brezeanu este solist clarinetist, membru în orchestra simfonică a Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești. La pupitrul orchestrei simfonice a Filarmonicii ploieștene se va afla dirijorul, violonistul și compozitorul polonez Wojciech Czepiel. De menționat că prima audiție a creației lui Leonida Brezeanu, Suita nr. 1, a avut loc în aprilie 1986, chiar pe scena Filarmonicii “Paul Constantinescu“, dirijor fiind arădeanul Dorin Frandeș. Biletele sunt disponibile la preţuri de 20 de lei – întreg, 15 lei – pensionar şi 10 lei – elev şi student şi pot fi achiziţionate atât de la Casa de bilete a Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti şi de la Agenţia Teatrală, cât şi online, de pe www.filarmonicaploiesti.eu.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*