Concertul din această săptămână de la filarmonică, sub bagheta unui cunoscut dirijor francez

N.D.

La ultimul concert din luna ianuarie al filarmonicii ploieştene, melomanii prahoveni vor avea ocazia să participe la un program simfonic aparte, alături de Gabriel Croitoru – considerat unul dintre cei mai mari muzicieni români contemporani – fiind prezent, în calitate de invitat, şi un cunoscut dirijor francez.
Maestrul Alain Pâris este invitat, joi, la pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice a Filarmonicii „Paul Constantinescu”, în programul concertului care va începe la ora 19.00 regăsindu-se „Poème”, op.25, pentru vioară și orchestră de Ernest Chausson, Rapsodia de Concert „Tzigane” pentru vioară și orchestră de Maurice Ravel, Suita simfonică „Ma mère l ‘oye”, de Maurice Ravel, Suita din muzica Operei „Le roi d Ys”, de Edouard Lalo şi „La Valse”, poem coregrafic pentru orchestră, de Maurice Ravel.
Alain Pâris a venit pentru prima dată în România în 1982, când a dirijat Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, de atunci acesta revenind constant la pupitrul orchestrelor din ţară, abordând lucrări franceze rar interpretate pe scenele autohtone. Solistul concertului – Gabriel Croitoru- este considerat cel mai important violonist al generației sale și unul dintre cei mai mari muzicieni români contemporani.
Este solist concertist al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești, și membru (vioara I) al Cvartetului de Stat Transilvan al Filarmonicii din Cluj-Napoca. Din anul 2008, acesta a obținut dreptul de utilizare asupra singurei viori Guarneri del Gesu (1731) a Statului Român, vioară care i-a aparținut lui George Enescu, aflată în patrimoniul Muzeului Național George Enescu.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*