Condiții mai bune! Investiție de milioane de lei în bazarul lugojean

Bazarul Lugojului, un loc unde vara te topeşti de cald, iar iarna îngheţi de frig, va fi în sfârşit reabilitat, pentru a crea condiţii decente celor care vând acolo. Lucrările ar putea începe până la sfârşitul acestui an. Primăria Municipiului Lugoj are un proiect de modernizare a Bazarului. Acolo mai există încă vreo 40 de co­mer­cianți. Pentru ei vor fi rea­lizate 73 de magazine, împărţite oarecum egal deoparte şi de alta a bazarului în interior, însă nu există definit clar un termen de începere a lucrărilor şi de finalizare a lor. ”Pentru a moderniza ba­za­rul pentru cei 37 de so­li­citanți, am făcut un proiect, care este aproape terminat. Sigur va avea și avizul de la pompieri, iar acolo vor fi magazine. Fiecare dintre ele va avea 15 metri pătrați şi vor fi prevăzute cu instalaţii de stins incendiile, senzori de avertizare pentru incendii, instalație de apă şi chiuvetă, energie electrică şi contor de curent. Practic vor fi niște magazine în interior, dar mai durează până le realizăm, deoarece stăm după un aviz de la Minis­terul Culturii legat de Casa Vidu, pentru care cineva a depus plângere că e prea aproape de bazar, deşi imo­bilul este cu totul pe o altă [...]
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*