Conferință de presă a selecționerului Mirel Rădoi, miercuri, 12 mai

Înaintea acțiunii echipei naționale din luna iunie, în cadrul căreia tricolorii dispută două partide amicale, selecționerul va răspunde întrebărilor jurnaliștilor.

România joacă pe 2 iunie acasă cu Georgia, gazdă fiind stadionul “Ilie Oană” din Ploiești, iar pe 6 iunie în deplasare, cu Anglia, la Middlesbrough. Până la startul cantonamentului dedicat pregătirii acestor partide, invităm reprezentanții mass-media la o conferință de presă a selecționerului Mirel Rădoi.

Eventimentul va avea loc miercuri, 12 mai, începând cu ora 11:30, în sala de conferințe de presă a Arenei Naționale.

Conferința va fi LIVE pe youtube FRF TV, www.frf.ro și pagina de facebook Echipa Națională de Fotbal a României.

Instituțiile media care doresc să participe la conferință sunt rugate să trimită cererile pentru acreditările nominale ale jurnaliștilor + numărul de înmatriculare al autovehiculelor cu care vor sosi la Arena Națională, dacă este cazul, pe adresa comunicare@frf.ro, până marți, 11 mai, ora 15:00.  Având în vedere restricțiile impuse de contextul pandemiei și pentru buna desfășurare a evenimentului:

  • Accesul jurnaliștilor, auto și pietonal, în Complexul Arena Națională este permis începând cu ora 10:15, prin intrarea Basarabiei, fiind disponibilă pentru utilizare Parcarea A, din fața Intrării Media/Zonei VIP.
  • Accesul spre sala de conferințe se va face prin Intrarea Media
  • Purtarea măștii este obligatorie, iar accesul va fi efectuat după efectuarea procedurii de triaj.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*