Congres extraordinar la PSD

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, înainte de şedinţa Comitetului Executiv al PSD, că va propune convocarea unui congres extraordinar în martie, dorind redefinirea şi relansarea programului de guvernare. Dragnea a precizat că va cere şi un vot de reconfirmare în funcţia de preşedinte al PSD. „Voi propune în Comitetul Executiv (CEx) convocarea unui Congres extraordinar. Asistăm de o perioadă bună de timp la dezbateri în societatea românească din România, care este plină de turbulenţe, dezbateri în domeniul justiţiei, fiscalităţii, educaţiei şi PSD trebuie să aibă o poziţie bine definită. Vreau să redefinim şi să relansăm programul de guvernare. Vreau să eliberăm societatea românească de presiuni nedemocratice şi ilegitime. Vreau să angajăm PSD în cel mai ambiţios program de dezvoltare din istoria României”, a afirmat liderul PSD. Întrebat dacă în cadrul congresului va cere un vot de reconfirmare ca preşedinte al partidului, Dragnea a răspuns: „Categoric da”. „Vom defini o comisie de organizare a congresului, dacă e cazul, şi o comisie pentru modificarea statutului. Principalul motiv pentru care convoc acest Congres este că oferă cadrul cel mai bun ca şi aceia care au făcut şi transmis scrisori să vină să le dezvolte”, a completat preşedintele PSD.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*