Copiii grăsuţi din Mizil nu au voie să folosească echipamentele din locurile de joacă!

• În caz contrar, un copil mai greu de 54 de kilograme este pasibil de amendă cuprinsă între 500 și 1000 de lei

V. Stoica

Deși este nevoie de un regulament pentru folosirea echipamentelor din incinta locurilor de joacă, consilierii locali din orașul prahovean Mizil au ajuns la concluzia – transpusă într-o hotărâre locală – că minorii grăsuți nu au voie nici să se dea în leagăn, nici să folosească toboganul, nici să se urce pe un balansoar!
La finalul lunii iunie, aleșii locali din Mizil au aprobat, cu unanimitate de voturi, regulamentul de organizare și funcționare a spațiilor de joacă de pe domeniul public al localității, cuprinzând instrucțiuni, reguli și interdicții, dar și obligațiile cetățenilor și ale asociațiilor de proprietari privind spațiile de joacă pentru copii, plus sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării prevederilor din hotărârea Consiliului Local Mizil.
În afara interdicțiilor care sunt logice pentru un loc de joacă, așa cum este interzicerea accesului persoanelor sub influența alcoolului sau a altor substanțe, vandalizarea spațiului de joacă, intrarea cu animale de companie sau accesul cu biciclete, scutere sau… autovehicule în incinta locurilor de joacă, în regulamentul respectiv există și o prevedere cel puțin discutabilă.
La capitolul instrucțiuni, reguli și interdicții, se arată, negru pe alb, că “persoanelor cu vârsta mai mare de 14 ani sau persoanelor a căror greutate corporală (cumulată) depășește 54 de kilograme le este interzisă utilizarea echipamentelor de joacă pentru copii”. Pe scurt, minorii care depășesc această greutate – considerată în limite normale pentru un copil de 13 ani, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății – ar trebui doar să-i privească pe ceilalți de-o vârstă cu ei cum se dau în leagăn, pe tobogan, în balansoar sau în alte echipamente destinate copiilor, construite special pentru ca minorii să facă mișcare!
Mai mult decât atât, la capitolul sancțiuni, nerespectarea limitei de vârstă sau a celei de greutate (respectiv 54 de kilograme) “constituie contravenție și se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 500 și 1000 de lei”!
Rămân cel puțin trei întrebări. În Mizil toți copiii se încadrează în limitele medii ale greutății și, prin urmare, nu se pune problema discriminării pe criteriul fizic? Cine răspunde pentru eventualele traume psihice ale unui copil ușor supraponderal care nu are voie prin regulament să folosească echipamentele din locurile de joacă ale orașului Mizil? De ce nu au fost achiziționate “echipamente” mai rezistente, pentru a nu se pune problema în modul descris în regulament?

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*