Coronavirusul mută evenimente culturale importante din Ploieşti în mediul on line

N. D.

Numărul mare de noi cazuri confirmate de îmbolnăvire cu noul virus a dus ca, în baza unei recente hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, la Ploieşti, începând cu data de nouă noiembrie, şi activităţile culturale organizate în spaţii închise să fie sistate. Astfel, de la începutul acestei săptămâni, timp de 14 zile, sala Teatrului „Toma Caragiu” va fi închisă pentru reprezentațiile cu public. Mai mult decât atât, această restricţie va face imposibilă inclusiv desfășurarea celei de-a X-a ediții a Festivalului de Teatru Toma Caragiu în perioada 19-22 noiembrie. „Pentru că ne dorim să rămânem aproape de spectatori și să continuăm tradiția acestui festival, vom reorganiza evenimentul în mediul online. Vom reveni în curând cu mai multe detalii despre datele desfășurării și programul festivalului. Contravaloarea biletelor deja achiziționate va putea fi restituită, la cerere, la Agenția de bilete a teatrului”, a anunţat conducerea teatrului ploieştean, confirmând, astfel, că manifestarea devenită tradiţională pentru actul cultural din municipiul reşedinţă de judeţ din ultimii ani nu se va mai desfăşura cu prezenţa publicului în sălile de spectacol.
Totodată, şi filamonica ploieşteană a anunţat faptul că, începând cu data de 9 noiembrie și până la ridicarea restricțiilor impuse de autorități în contextul creșterii incindenței cazurilor de SARS COV19, activitatea artistică a Filarmonicii “Paul Constantinescu” va fi transferată în mediul on line. În acest context, având în vedere faptul că şi această instituţie de cultură se pregăteşte de Festivalul de jazz, directorul Vlad Mateescu a ţinut să anunţe: „ Avem funcțională platforma Virtual Concert Hall, un studio video care ne permite difuzarea în direct a tuturor evenimentelor. Sperăm ca situația să se remedieze până la momentul debutului Ploiești Jazz Festival, pe 25 noiembrie, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla vom transmite concertele live, cu eliberare de bilete virtuale”.
Deja, filarmonica a început seria de evenimente premergătoare acestui eveniment, unul dintre centrele comerciale din municipiu – AFI Ploiești – găzduind în perioada 9 – 30 noiembrie o interesantă expoziție de picturi realizată de elevi ai Colegiului de Artă “Carmen Sylva” sub coordonarea pofesoarelor Iulia Ignat, Rita Bădulescu, Adriana Brăileanu și Liliana Marin. De asemenea, şi o expoziţie de afișe, intitulată „Istoria Jazz-ului”, a fost deschisă în incinta Ploiești Shopping City (zona scărilor), şi acest eveniment fiind înscris în seria de manifestări dedicate celei de-a XV-a ediții a Ploiesti Jazz Festival. Cele mai multe exponate provin din colecția personală a scriitorului și maestrului de sunet Mihai ”Croco” Manea, printre acestea aflându-se și afișul primului festival de jazz din România, organizat în 1969, tot la Ploiești.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*