CoVid 19 la Liceul ”Coriolan Brediceanu”! O elevă din clasa a XII-a a fost testată pozitiv

O elevă din clasa a XII-a de la Liceul ”Coriolan Brediceanu” a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus.




Clasa a fost dezinfectată, iar colegii ei vor urma de azi cursurile online. Măsura se menține și săptămâna viitoare.

”Eleva și-a făcut testul, știm că este pozitivă, ne-au anunțat părinții miercuri seara. Ea nu venise de o săptămână la școală, de joia trecută, dar noi am luat oricum toate măsurile de când am aflat. Joi am trimis copiii acasă și am dezinfectat spațiul clasei. De astăzi (vineri, 16 octombrie), clasa respectivă este on line. Profesorii au dotări corespunzătoare, laptop, cameră și cursurile se vor desfășura online. Noi am anunțat imediat dar, până în acest moment, nu am primit nici un răspuns din partea Direcției de Sănătate Publică”, a declarat prof. Aurelian Sima, directorul de la Liceul ”Coriolan Brediceanu”, pentru ”Redeșteptarea”.

Cursurile rămân online la clasa respectivă și săptămâna viitoare, după care, în 26 octombrie, va începe Programul ”Școala Altfel”.

Articolul CoVid 19 la Liceul ”Coriolan Brediceanu”! O elevă din clasa a XII-a a fost testată pozitiv apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*