Craiova a ratat și Cupa… și tot cade!

De trei zile încoace s-au tot jucat șaisprezecimile Cupei României la handbal, în care rezultatele au fost doar pe alocuri surprinzătoare. Și ne referim, în primul rând, la victoria Galațiului în fața fetelor din Baia Mare, dar și la succesul handbalistelor de la Cisnădie în fața Craiovei, o echipă olteană debusolată aproape complet, și nu știm de ce, mai ales că doar cu un an în urmă, Burcea și elevele lui câștigau en fanfare Cupa EHF! În acest sezon, oltencele au ratat sferturile de finală ale Cupei EHF, după două victorii în grupă, un egal și trei înfrângeri. Iar pe plan intern, gruparea din Bănie se află acum pe locul 8, cu doar 18 puncte, și este posibil să rateze intrarea într-o nouă cursă europeană. În ceea ce privește Cupa României, Nicolic și compania au pierdut în deplasarea de la Cisnădie, diferența făcându-se pe final de partidă. Revenind la succesul Galațiului, ne impresionează puterea de luptă a fetelor lui Valeriu Costea, în ciuda faptului că sunt amenințate de spectrul retrogradării. Poate însemna umilința Minaurului din Cupă, un semnal de revenire în campionat, pentru handbalistele de la Dunăre?

Cupa României, șaisprezecimi:
- CS Știința Bacău – HC ZALĂU 32 – 36
- CS Dacia Mioveni – CS GLORIA BISTRIȚA 15 – 27
- CSU Știința București – CSU CLUJ-NAPOCA 25 – 31
- ASC Corona 2010 Brașov – CSM BUCUREȘTI 24 – 28
- CSU UNIVERSITATEA DE VEST TIMIȘOARA – LPS Tg Jiu 40 – 28
- CSU Oradea – HC DUNĂREA BRĂILA 14 – 44
- CS RAPID BUCUREȘTI – CSU Reșița 39 – 27
- CSU Târgoviște – HC DINAMO 21 – 31
- HCF Piatra Neamț – SCM RM VÂLCEA 21 – 37
- AHCM SLOBOZIA – CSU Neptun Constanța 31 – 30
- CSA STEAUA – ACS Școala 181 București 30 – 21
- CSM TG MUREȘ – HC Activ Plopeni 30 – 25
- ACS Chișineu-Criș – FC ARGEȘ 27 – 28
- CSM GALAȚI – CS Minaur 24 – 22
- CS MĂGURA CISNĂDIE – SCM Craiova 25 – 22

Ionel Pană

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*