Craiova vrea puncte la Arad, înainte de „ciocnirile” cu FCSB și CFR: „Ne temem de orice echipă și trebuie să avem respect dacă vrem să câștigăm”

După ce a ratat titlul de campioană chiar la ultimul meci, finala din Bănie, din startul lunii august, contra lui CFR Cluj, CS U Craiova a plecat la drum și noul sezon cu gândul la „tricolor”. Oltenii au plecat bine din blocstart, dar a venit și o perioadă cu rezultate mai slabe ce au dus la despărțirea de antrenorul Cristiano Bergodi. Italianul și-a dat demisia după eșecul, 0-1, de pe „Ion Oblemenco”, cu Chindia, iar conducerea „alb-albastră” a mers, din nou, pe mâna lui Corneliu Papură, care a redresat – oarecum – situația, cu 4 puncte din 6 posibile.

„UTA – o echipă incomodă, greu de desfăcut”

În precedenta deplasare, echipa antrenată de fostul fundaș al „Științei” a remizat, 0-0, la Botoșani, dar acum craiovenii vin după toate punctele la Arad și fac din concentrare principalul argument. Însă Papură mai vorbește și de respect și teamă. „Ne așteaptă un meci dificil, împotriva unei echipe foarte bine organizată, care a avut rezultate destul de bune. Asta dacă facem referire la rezultatul cu CFR Cluj, plus că în meciul cu FCSB până în minutul 60 s-au ținut destul de bine, după ce au avut acea eliminare. UTA este o echipă incomodă. Dacă vrem să câștigăm trebuie să intrăm concentrați. Noi spunem că suntem pregătiți să întâlnim o astfel de echipă, dar să vedem cum ce vom reuși în timpul meciului. Într-adevăr, ne așteaptă un meci cu o echipă foarte bine organizată defensiv și trebuie să reușim să-i desfacem și să ne creăm ocazii, pe care care să le fructificăm. Ne temem de orice echipă și trebuie să avem respect dacă vrem să câștigăm. La fiecare meci trebuie să te întrebuințezi serios dacă vrei să ai șanse să-l câștigi“, a punctat Papură la conferința de presă dinaintea meciuli cu „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc, de luni, de la ora 19, de pe arena „Francisc Neuman” din Arad.

Echipa câștigătoare nu se schimbă, Bălașa e și el apt

La finalul săptămânii trecute, oltenii nu s-au lăsat surprinși de Gaz Metan Mediaș, echipă ce le-a învins pe CFR Cluj și UTA în precedentele deplasări. A fost 3-1 pentru FC U după reușitele semnate  Cicâldău (min. 2), Ofosu (38), Bărbuț (58), respectiv Dumitru Cardoso (50). Fundașul Cristi Bălașa ieșise accidentat în disputa de luni seară, dar pare să-și revină până la jocul de la Arad. „Sunt de părere că echipa câștigătoare nu se schimbă, dar nu neapărat. Sper să găsesc jucătorii apți și pregătiți să câștigăm meciul viitor. Sper să-i <<nimeresc>> pe cei mai în formă și să putem câștiga. Îi avem în continuare indisponibili pe Ivanov, Koljic și Bic. Și pentru ei, ca și pentru noi, orice jucător pe care nu-l poți folosi este important. Vor încerca să găsească soluții, așa cum facem și noi“, a mai comentat Papură, care e la curent cu absențele din tabăra arădenilor, respectiv suspendații Roșu, Morar și Hora.

Cu gândul și la FCSB și CFR Cluj? „Nu există meci foarte important și un altul mai puțin important”

După „duelul” cu cea mai titrată echipă din Provincie, alături de CFR Cluj, pentru Craiova urmează jocurile de podium cu FCSB și CFR. Pentru olteni 9 puncte din 9 posibile ar însemna petrecerea Sărbătorilor de iarnă pe primul loc în clasament, indiferent de rezultatele indirecte. „Ne gândim la cele trei puncte înaintea fiecărui meci, nu neapărat cu UTA. Pentru a vorbi de titlu mi se pare că este prea devreme, e abia prima parte a campionatului. Nu cred că există meci foarte important sau meci mai puțin important. Fiecare joc este foarte important în momentul în care vrei mai mult decât ce s-a realizat anul trecut. Toate partidele trebuie tratate cu aceeași concentrare și atitudine. Sperăm să facem partide și mai bune decât cea cu Mediașul. Încercăm să dăm totul pe teren. Am reușit meciul trecut, dar cred că putem ceva mai mult. Să sperăm că vom marca mai mult, dar ratări vor mai fi. Important a fost că ne-am creat ocazii. Trebuie să fim mult mai concentrați în faza de atac, iar defensiv să nu mai dăm șanse adversarului de a marca așa ușor“, a mai punctat „principalul” craiovenilor.

Screciu: „UTA e în prima parte a clasamentului pentru că merită”

Mijlocașul Universității Craiova, Vladimir Screciu, a fost vineri „vocea vestiarului“ cu privire la întâlnirea contra „roș-albilor” pregătiți de Laszlo Balint. Fotbalistul de 20 de ani, cotat de transfermarkt o jumătate de milion de euro, este convins că meciul va fi dificil. În plus, tânărul fotbalist a spus însă că dorința oltenilor de a se impune este mare, mai ales că urmează alte două partide de foc, cu ivalele la tilu, FCSB și CFR Cluj. „Ne așteaptă un meci foarte greu la Arad. După cum ați văzut, UTA este o echipă dificilă, dar, dacă o să ne facem jocul, cu siguranță va fi bine. Totul depinde doar de noi, la fel cum va depinde și în meciurile următoare, cu FCSB și CFR Cluj. UTA este în prima jumătate a clasamentului pentru că merită. Este o echipă foarte dificilă din punct de vedere defensiv, se deschide foarte greu, dar noi trebuie să ne facem jocul. Să sperăm că o să marcăm mai mult, pentru că asta lucrăm la antrenamente cu Mister. Suntem pregătiți. Sunt trei puncte importante la Arad, pe care încercăm să le luăm, așa cum vom încerca și cu FCSB și CFR Cluj. Pentru moralul nostru, cu siguranță o victorie la Arad ar fi foarte bună pentru noi. Ar fi o bucurie să încheiem anul pe primul loc, pentru că vrem și noi să ne petrecem sărbătorile fericiți. Totul depinde doar ce noi. Să sperăm că totul o să fie bine“, a declarat Screciu, care s-a întors la „matcă” după experiența în Belgia, la Genk și Lommel.

CS U Craiova e a doua în clasamentul Casa Liga 1, cu 28 de puncte, la două lungimi de undă în spatele lui FCSB și patru peste CFR Cluj.

0
0

Articolul Craiova vrea puncte la Arad, înainte de „ciocnirile” cu FCSB și CFR: „Ne temem de orice echipă și trebuie să avem respect dacă vrem să câștigăm” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*