Credem că vă interesează: La Ploieşti, abonamentele elevilor pentru transportul urban se eliberează şi în baza tabelelor emise de şcoli

S.C. TCE Ploieşti anunţă faptul că, având în vedere normele sanitare impuse din cauza pandemiei, va elibera abonamentele nominale lunare pentru elevi, care sunt gratuite 100%, şi în baza tabelelor emise de către unităţile şcolare de pe raza municipiului. S-a mai menţionat faptul că elevii cursurilor de zi, cu domiciliul sau reşedinţa în Ploieşti, beneficiari de abonament nominal , gratuit 100%, valabil pe o linie sau pe toate liniile, care vor dori să ridice personal abonamentele , vor trebui să prezinte şi carnetul de elev, vizat prin ştampilă pentru anul în curs. În cazul elevilor domiciliaţi în altă localitate, pentru eliberarea abonamentelor este necesară o adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ, prin care se atestă calitatea acestora de elevi înmatriculaţi la instituţia respectivă şi traseul cu care aceştia circulă în Ploieşti. Programul casieriei colectoare de la sediul TCE, de pe strada Găgeni, este următorul: de luni până vineri, între orele 7.00-20.00, Casieria din zona Armoniei, de luni până vineri, între orele 7.00-15.00, Casieria Podul Înalt, între orele 7.00-15.00, în toate cazurile, sâmbăta şi duminica fiind închis.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*