Credință! Mitropolitul Banatului, alături de mii de pelerini sunt așteptați la hramul Mănăstirii Româneşti

Înalt Prea Sfinţitul Ioan, Mitropolitul Banatului, va fi prezent în data de 20 iulie la Mănăstirea ”Izvorul lui Miron” Româneşti, care-şi serbează hramul de Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Evenimentul, organizat în incinta frumosului domeniu monahal, atrage mii de pelerini şi credincioşi, care an de an poposesc acolo cu câteva zile înainte, pentru a se reculege şi a se ruga în linişte. Anul trecut, la Româneşti au fost prezenţi peste 1500 de oameni. Oficiile religioase încep la ora 9 cu Sfânta Liturghie, după care în jurul prânzului va avea loc o agapă creştină, unde toţi cei prezenţi vor fi serviţi cu sarmale. Dacă în trecut pregătirile pentru întâmpinarea hramului prin post şi rugăciune se efectuau de către călugări, de această dată, pentru a patra oară în istoria sa, organizarea intră în atribuţiunile călugăriţelor, mănăstirea fiind transformată în 2015 într-una de maici. Mănăstirea ”Izvorul lui Miron” de la Româneşti a fost ctitorită de Miron Cristea, primul patriarh al României. În anul 1910, pe când era doar episcop de Caransebeş, acesta a făcut o vizită canonică în parohiile din aceste locuri şi sesizând frumuseţea peisajului, a hotărât zidirea unei mănăstiri pe locul numit ”Balta caldă“. Temelia bisericii s-a pus în anul 1912, prin [...]
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*