Crescătorii de animale din Comarnic, în pragul disperării din cauza atacurilor urşilor

Locuitorii se tem că sălbăticiunile vor ajunge să facă și victime omenești

Violeta Stoica

Un protest pașnic mai puțin obișnuit s-a desfășurat, ieri, în centrul orașului Comarnic, după ce crescătorii de animale din oraș au ieșit cu oile în stradă. Mai precis, în zona parcărilor pietruite din centrul orașului, unde mioarele au asistat neputincioase la solicitările stăpânilor lor ca statul să le apere de urși! Autorităţi care par, cel puțin momentan, la fel de neputincioase în fața prăpădului pornit anul acesta de urșii din zona orașului Comarnic, plecați din zonele împădurite spre străzile localităţii și prin curțile și gospodăriile oamenilor.
Curțile locuitorilor din Comarnic au fost călcate de aceste carnivore mari de nenumărate ori în acest an, însă atacurile s-au înmulțit din luna iulie și până în prezent. Pe de altă parte, reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești au înaintat anul acesta zeci de dosare pentru plata despăgubirilor ca urmare a pagubelor produse de urși în județul Prahova, urmând ca acestea să fie acceptate sau respinse de la plată de către Ministerul Mediului.

Protestul organizat de crescătorii de animale din orașul Comarnic reprezintă doar o mică parte a reacțiilor pe care le au prahovenii față de problemele apărute tot mai des din cauza celor mai mari carnivore care trăiesc în pădurile județului. Ce-i drept, anul acesta, se pare că inclusiv din cauza faptului că hrana naturală a urșilor a cam lipsit din mediul silvic, aceștia și-au căutat tot mai des de mâncare prin apropierea gospodăriilor populației.
3-aNumai în Comarnic, potrivit situației realizate de Primăria Comarnic și furnizată de primarul orașului, Sorin Popa, s-au înregistrat de la sfârșitul lunii iulie și până în prezent 19 atacuri ale urșilor, aproape fără excepție soldate cu pagube. 25 iulie – în zona stânii Bazârcă, un urs a atacat o fermă de animale, ucigând trei oi. 27 iulie – o femeie s-a întâlnit cu un urs în plină stradă, dar din fericire nu i-a căzut victimă sălbăticiunii. 7 august – în zona Podu lui Neag, preotul Iulian Enoaie de la Schitul Lespezi s-a întâlnit cu ursul în curtea schitului, fiind vorba despre un atac la păsări de curte. Tot pe 7 august, un atac asupra unei ferme de animale, unde patru oi au căzut victime ursului în cartierul Ghioșești. Nici reacția oamenilor nu a întârziat să apară, pentru că tot în luna august a fost prins în laț un urs, care a fost eliberat de personalul de la grădina zoologică de la Bucov și de reprezentanții Jandarmeriei. 28 august – primul atac asupra unei persoane în zona Ghioșești.
Atacurile raportate în luna august s-au încheiat pe 30 august, când a fost atacată o a doua persoană, un cioban de la o stână aflată în zona Podul Lung. 14 și 15 septembrie – zona Podu lui Neag, unde un urs a atacat o gospodărie (ucigând trei oi și două găini) și a și încercat să intre într-o locuință. 2 octombrie – zona Poiana, un urs a atacat o altă gospodărie și a ucis 15 curcani. 15 octombrie – zona Ghioșești, un alt atac soldat cu uciderea unei oi. 21 octombrie, alte patru oi au fost omorâte în zona Poiana. 24 octombrie – un urs a intrat într-o gospodărie, iar pe 29 octombrie, în zona Podul Lung alte patru oi au fost omorâte de urs. Zonele Ghioșești și Podu lui Neag par să fi fost preferate de urși, pentru că alte patru atacuri s-au petrecut în ultimele două zile ale lunii octombrie, soldate cu uciderea a doi porci, cinci oi și a unui câine.
3-bDe altfel, tocmai acest lung șir de atacuri ale urșilor a stat la baza protestului organizat ieri de Asociația Crescătorilor de Animale Comarnic și de Asociația Crescătorilor de Animale, Păsări și Producătorilor Agricoli “Pleșuva” Comarnic, reprezentanții acestora dorind să atragă atenția autorităților asupra problemei animalelor sălbatice, care pare a fi scăpată de sub control.
“Pe lângă cele 19 evenimente înregistrate la Primăria Comarnic, au fost nenumărate cazurile în care animalele sălbatice (urși sau mistreți) au atacat gospodăriile, au omorât animale, au rupt gardurile, au stricat recoltele oamenilor, dar aceștia nu au făcut sesizare la organele competente. Este un ultim semnal de alarmă pe care locuitorii din această zonă îl trag pentru a opri continuarea acestei situații, care poate aduce grave prejudicii locuitorilor și poate avea, de asemenea, și victime umane”, au arătat reprezentanții celor două asociații care au organizat protestul de ieri.

În luna august a fost emis un ordin privind recoltarea animalelor periculoase

Viorel Mihălcioiu, inspectorul șef al Gărzii Forestiere Ploiești, ne-a furnizat date care pot fi considerate îngrijorătoare: în perioada 1 martie -31 octombrie, în județul Prahova s-au înregistrat 48 de pagube produse de mistreți culturilor agricole și 50 de pagube produse de urși animalelor domestice și, potrivit aceleiași surse, documentațiile privind pagubele produse de urși au fost înaintate Ministerului Mediului, pentru plata despăgubirilor.
Pe de altă parte, la sfârșitul lunii august, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a emis un ordin prin care a fost aprobat nivelul de intervenție în cazul speciilor de urs și lup, “în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante”. 3-cAcest ordin, care a stârnit reacții contradictorii (cele mai vehemente fiind cele ale iubitorilor de animale care cred că prin acest ordin se dă liber la uciderea urșilor), reglementează condițiile în care pot fi acordate derogări de la statutul de specii strict protejate (cum sunt ursul și lupul) și, prin urmare, cum pot fi luate măsuri acolo unde se impun. “Se aprobă numărul maxim de derogări aplicabile la nivel național în cazul speciilor urs și lup, după cum urmează: urs (ursus arctos) – 140 de exemplare și lup (canis lupus) – 97 de exemplare”. Tot în acest ordin se specifică foarte clar cum pot fi extrase exemplarele agresive din cele două specii de carnivore – prin metoda “la pândă” sau pot fi capturate în vederea relocării.
Același Ordin nr. 1169/30 august 2017 prevede, pe de altă parte, că atât capturarea, cât și relocarea sau recoltarea urșilor și a lupilor se pot realiza doar cu acordul autorității publice centrale pentru protecția mediului, prin Direcția biodiversitate, în baza unor documente provenite din zonele cu probleme.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*