Creștere calitativă impresionantă a academiilor din România! Topul complet – ediția 2020

Din academiile de copii și juniori clasificate în 2019, un procent de 78% au punctaj mult mai bun în acest an. Ripensia este clubul cu creșterea cea mai mare, FC Viitorul rămâne lider național iar Sport Team cea mai bine clasată academie privată.

FRF a demarat din 2019 procesul de clasificare pe baza standardelor de calitate a academiilor, cluburilor cu activitate de copii și juniori și centrelor pentru fotbal juvenil din România. Proiectul a fost configurat cu sprijinul companiei olandeze NMC Bright, cu peste 15 ani de experiență în evaluarea, clasificarea și activitatea de consultanță a academiilor europene.

În ediția 2020 a proiectului, cea de-a doua, un total de 69 de cluburi participante în competițiile de juniori FRF au fost clasificate, în urma cererii lor. Dintre acestea, 11 cluburi reprezintă premiere în sistemul de clasificare. Iată alte repere relevante ale noii clasificări:

Nivel general superior

Din cele 58 de academii clasificate în 2019 care au solicitat clasificarea și în 2020, doar 13 au obținut punctaj mai mic decât anul precedent, în vreme ce 45 au obținut punctaj mai bun. Practic, un procent de 78% din academii au evoluat la nivel calitativ.

Creștere calitativă cu 23% la Liga 1

  • 74,7 este punctajul mediu obținut de academiile cluburilor de Liga 1 (sezon 2020/21), față de doar 60,7 în clasificarea de anul trecut.

Creștere calitativă cu 40% la Liga 2

  • 63,9 este punctajul mediu obținut de academiile cluburilor de Liga 2 (sezon 2020/21), față de doar 45,6 în clasificarea de anul trecut.

Punctaje foarte mari la vârful clasamentului

Să descoperim acum rezultatele complete ale procesului de clasificare pentru academiile de copii și juniori – ediția 2020.

La vârful clasamentului putem observa faptul că FC Viitorul își păstrează poziția de lider național, chiar cu o ușoară creștere, urmat însă de academii care au crescut semnificativ ca punctaj față de anul trecut. Sport Team București rămâne cea mai bine clasată academie privată, același loc 6 ca în 2019, dar cu un punctaj mult mai bun.

Cum se punctează academiile

Procedura de evaluare acoperă 7 domenii fundamentale pentru performanța în fotbalul juvenil, fiecare cu mai multe categorii.

Fiecare categorie este evaluată pe o scară de la 1 la 4 puncte. În același timp, fiecare categorie are o pondere diferită la evaluarea totală. Scorul final depinde de evaluarea tuturor categoriilor din 7 domenii, calculul final ținând cont atât de ponderea fiecărei categorii, cât și a domeniului general în scorul total.

Iată cele 7 domenii și ponderea lor la total (100%), fiecare academie putând obține maximum 100 de puncte:

  1. STRATEGIE ȘI FILOZOFIE 10,6 %
  2. ECHIPE ȘI JUCĂTORI 12,1%
  3. STAFF TEHNIC 19,4%
  4. STAFF SUPORT   6,8%
  5. ANTRENAMENTE ȘI MECIURI   9,7%
  6. INFRASTRUCTURĂ ȘI FACILITĂȚI 20,8%
  7. REZULTATE 20,6%

Despre clasificarea academiilor

Pentru Federația Română de Fotbal, dezvoltarea fotbalului la nivel de copii și juniori prin îmbunătățirea activității academiilor și creșterea standardului competițiilor reprezintă un obiectiv strategic. Investirea în centre de copii și juniori oferă oportunitatea ideală pentru descoperirea tinerelor talent care, integrate în sistemul competițional adecvat, contribuie direct la dezvoltarea fenomenului fotbalistic și oferă rezultatele sportive ale echipelor naționale pe care le doresc toți românii.

Clasificarea introdusă în fotbalul juvenil românesc se bazează pe criterii clare, evaluate pe o scară de la 1 la 4, și va duce atât la dezvoltarea pepinierelor fotbalistice, conferindu-le acestora reputația necesară pentru noi surse de finanțare, cât și la lărgirea bazinului de selecție în cadrul comunităților, fixând premisele performanței pe termen lung.

OBIECTIVELE PROIECTULUI

  • Creșterea permanentă a nivelului fotbalistic din România prin dezvoltarea asistenței în formare și competiție pentru cei mai tineri jucători
  • Asigurarea standardelor de calitate la nivel de management și sportiv pentru cluburi astfel încât părinții să poată opta pentru cel mai bun cadru adaptat talentului copiilor
  • Îmbunătățirea continuă a infrastructurii fotbalistice la nivelul cluburilor pentru a furniza jucătorilor și spectatorilor facilități de nivel înalt
  • Consolidarea integrității și creșterea nivelului calitativ al competițiilor de copii și juniori organizate de FRF
  • Fixarea unui reper la nivel de personal tehnic și administrativ, infrastructură, facilități sportive, rezultate și educație pentru academiile din România
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*