Criminalul de la Sighetu Marmaţiei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. FOTO

Prin încheierea penală nr. 38/DL din data de 13.09.2017, pronunţată în dosarul nr. 3028/100/2017 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13 septembrie 2017, până la data de 12 octombrie 2017, inclusiv, a inculpatului P.M.A., în vârstă de 41 de ani, fără antecedente penale, domiciliat în Sighetu Marmaţiei, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzute de art. 188 Cod penal cu aplicarea art. 199 alin.1 Cod penal.

Pentru a dispune arestarea preventivă  a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în dimineaţa zilei de 05.09.2017, i-a aplicat numitei P. A., soţia sa, multiple lovituri de cuţit, în urma cărora aceasta a decedat.

Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*