Cristina Lucia Giurcă (CSM Timișoara), a treia între senioare, pe 2 la tineret la Naționalul indoor de înot. 5 timpi de podium la juniori de la CSȘ1 Timișoara și Aquasport

Ediția din acest an a Campionatului Național pentru seniori, tineret și juniori la înot în bazin acoperit a început miercuri la Bacău sub egida Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, inaugurată în bazinul de 50 de metri cu 8 culoare prin seriile preliminare ale reuniunii de dimineață și continuată după-amiaza prin finalele A și B. Iar înotul timișorean a izbutit o calificare în finala A încă din prima zi de întreceri, din totalul celor 5 programate pe malul Bistriței, Cristina Lucia Andreea Giurcă reușind chiar să urce pe podiumul senioarelor, pe locul 3 în proba de 50 de metri spate feminin, pe 2 la tineret, în cadrul categoriei sale de vârstă, 14-17 ani. Plus mai multe prezențe de pe Bega în finale B, cu 5 timpi de podium la nivel național la nivelul juniorilor, prin aspiranți de la CSȘ1 Timișoara și CS Aquasport. Dacă e ultima decadă din martie, precum anul trecut, atunci e Bacău și Naționalul de seniori în bazin acoperit…

Lucia Giurcă și antrenorul Ioan Bădescu

Reușită a Cristinei Lucia Andreea Giurcă miercuri în Moldova, în prima zi a Naționalului indoor de înot în bazin de 50 de metri, sportiva din generația 2001 legitimată la CSM Timișoara înregistrând timpul de 31 de secunde și 43 de sutimi, al treilea al finalei A la fete pe 50 de metri spate, după Gabriela Ioana Gâdea de la CSA Steaua, campioană a țării ca exponentă a generației 2002, în 30 de secunde și 94 de sutimi, și Sandra Vivoschi Miclăuș (1999; CSM Cluj), în 31:04. Cu excepția lui Gâdea și a altor două colege de generație din 2001, clasate pe pozițiile 7-8, timișoreanca a tras într-o finală A cu concurente mai mari ca vârstă, reușita sa fiind a doua în cadrul categoriei de vârstă tineret feminin, de 14-17 ani. Medaliată cu bronz la seniori, cu argint la tineret.

Tot timpi de locul 2 și în cadrul categoriei juniori pentru mai mulți înotători timișoreni intrați în finalele B ale zilei inaugurale a Naționalului de înot în bazin acoperit de la Bacău, de exemplu în cadrul aceleiași probe feminine de 50 de metri fluture, caz al mezinei din generația 2004 Carina Maria Trușcă, de la CSȘ1, urmată cu al 3-lea timp la junioarele de 14-15 ani de Samira Alexandra Ahmad, de la CS Aquasport, echivalenți cu pozițiile 8-10 în ierarhia timpilor la grupa de vârstă 14-17 ani a tineretului, clasările lor fiind pe locurile 4 și 6 în finala B a Openului de seniori.

Și alte intrări tot de pe malurile Begăi în finale B, în proba pe aceeași distanță a băieților, 50 de metri spate masculin, lungimea de bazin fiind încheiată cu al treilea timp între juniorii de 15-16 ani de Patrick Adorian Damian, din generația 2002, de la CS Aquasport Timișoara, urmat pe 4 în aceeași ierarhie de Gabriel Icobescu, coleg de generație din 2002 la CSȘ1 Timișoara. Damian, colegul său de club Leonard Leucuța (n. 2000), tot de la CS Aquasport, și Icobescu, au înregistrat timpii de locurile 8-10 în clasamentul categoriei tineret și juniori, de 15-18 ani, în Openul seniorilor încheind finala B pe pozițiile 5-7.

Al 3-lea timp și la junioarele de 14-15 ani pentru Nicole Vișan, din generația 2004 la CS Aquasport, a 5-a în finala B a Openului senioarelor la 100 de metri fluture feminin, cu timpul de 1:09.21, al optulea la categoria tineret și juniori, de 15-17 ani.

S-a concurat la finele zilei inaugurale și într-o probă mixtă a ștafetelor, cvartete timișorene înregistrând în proba de 4 x 100 de metri combinat al doilea respectiv al 4-lea timp la juniorii de 15-16 ani, respectiv pe 5 și 11 la tineret, mai exact 3:58.03 pentru echipa celor de la CSȘ1, în componența Tănăsie – născut în anul 2002, Cala (n. 2004), Icobescu (n. 2002) și Trușcă (n. 2004), precum și 4:05.40 pentru Damian, Jurchescu, Ahmad și Vișan, de la CS Aquasport. În openul general, clasările celor două ștafete au fost pe pozițiile 8 și 14, o a treia ștafetă de pe malurile Begăi fiind cronometrată cu timpul de 4:11.95, tot din partea Clubului Sportiv Aquasport, Călin, Leucuța, Motoș și Precob încheind pe 18 la tineret respectiv pe 21 la seniori.

Campioni naționali ai probei au ieșit brașovenii Ungur, Bota, Schneider și Orzac, cu timpul de 3:43.57.

Dar iată și primii medaliați cu aur în finalele A ale zilei inaugurale, conform câștigării probelor Openului seniorilor, și anume, la 50 de metri spate băieți Daniel Cristian Martin, din partea înotului băcăuan, gazdă a ”Naționalului”, cu timpul de 25 de secunde și 55 de sutimi și cu 7 sutimi înaintea celui de-al doilea clasat, dar și cu peste o secundă și jumătate avans la 100 de metri fluture, cronometrat în 53 de secunde și 20 de sutimi. Așadar, un dublu campion național deja în prima zi de concurs, ca o confirmare din partea localnicului Daniel Martin, desemnat la finele anului trecut cel mai bun junior român în 2017, cea mai importantă performanță din sezonul anterior a sportivului antrenat la SCM Bacău de Iulian Matei fiind cucerirea medaliei de bronz pe 100 de metri spate la Campionatul Mondial juvenil de la Indianapolis, cu completări printre altele precum locul 2 la Campionatul European de juniori 1 și 6 locuri 1 și două locuri secunde la Balcaniada de juniori 1.

Probele de 400 de metri mixt au fost adjudecate miercuri de sportivi de la sud de Carpați, Maria Claudia Gâdea, din generația 2001 la CSA Steaua, cu un timp rotund, de exact 5 minute, respectiv Bogdan Mihai Petre (n. 1997) pentru CSU Pitești, pe când la 100 de metri fluture feminin a triumfat Ana Iulia Dascăl (n. 2002), de la CSU Cluj, cu timpul de 1:03.51.

Campionatul Național sub egida FRNPM de înot în bazin acoperit de 50 de metri continuă joi la Bacău cu seriile preliminare ale reuniunii numărul 3, de dimineață, și finalele A și B de după-amiază.

The post Cristina Lucia Giurcă (CSM Timișoara), a treia între senioare, pe 2 la tineret la Naționalul indoor de înot. 5 timpi de podium la juniori de la CSȘ1 Timișoara și Aquasport appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*